Bradul natural a ajuns în centrul oraşului!

Autorităţile locale din Târgu Jiu au început de ieri împodobirea bradului ce va fi inaugurat în centrul oraşului pe 1 Decembrie, de la munte fiind adus un arbore cu o înălţime de 15 metri. E mai mic cu 7 metri decât bradul artificial de 100.000 de euro folosit în anii anteriori, dar e şi mai ieftin. A costat doar 1000 de euro şi a fost montat în doar un sfert de oră. Cel artificial ar fi avut nevoie de câteva zile pentru a putea sta semeţ în centrul oraşului. Oamenii însă îl preferă pe cel natural pentru că spun că acesta este în spiritul sărbătorilor de iarnă.

„Pică muntele pe noi şi nu eram în stare să aducem un brad natural. Cu atâtea păduri lângă noi nu găseam un brad de care să ne bucurăm împreună cu copii. Cel artificial era frumos ca jocuri de lumini, dar farmecul cel mai mare îl are cel natural. Pe cel artificial să îl ia acasă cine l-a adus şi să îl şi plătească, eventual, că mai bine dădeau banii ăia la o şcoală, că sunt atâtea lipsuri”, a spus o localnică. Bucurie mare a fost şi pentru copii la vederea bradului natural, aceştia spunând că îl preferă în locul celui artificial. „Acesta e mai frumos pentru că este din pădure. Celălalt avea multe luminiţe în el, dar era din plastic. Nouă ne place mai mult cel natural”, a menţionat un copil.

Camionul care a adus bradul la Târgu Jiu a sosit în centrul oraşului la miezul zilei. Pe o ploaie măruntă câţiva muncitori l-au coborât din camion cu ajutorul unei macarale, după care l-au fixat într-un suport special, amplasat peste o gură de canal care a devenit peste noapte cel mai sigur amplasament pentru bradul de Crăciun. Primarul Marcel Romanescu a menţionat că bradul artificial va fi folosit de abia anul viitor într-unul din cartierele din oraş, asta în cazul în care şi-l mai doreşte cineva prin preajmă. „E un brad natural pe care l-am aşteptat atât de mult şi care a ajuns până la urmă la Târgu Jiu. Se simte inclusiv aroma de brad, ceea ce contează foarte mult. Am optat pentru un brad natural pentru că târgujienii mi-au cerut acest lucru încă de anul trecut şi asta am făcut acum. Sunt zece ani de când nu mai aveam brad natural în centru pentru sărbătorile de iarnă. Celălalt brad, cel artificial, rămâne în depozit pentru că nu avem un amplasament adecvat pentru a-l putea monta. Cel puţin anul acesta nu va mai fi folosit, iar anul viitor îl vom amplasa într-o locaţie dintr-unul din cartiere după ce vom obţine toate autorizaţiile necesare pentru ca totul să fie în regulă”, a menţionat primarul municipiului Târgu Jiu.

Împodobirea bradului ar trebui să se încheie până la sfârşitul acestei săptămâni. Iluminatul festiv din zona centrală a municipiului va fi inaugurat sâmbătă, de Ziua Naţională, ocazie cu care va fi organizat şi un spectacol în preajma bradului, cap de afiş fiind Inna.

About autor