Festivalul Internaţional de Umor „Ion Cănăvoiu”
Ediţia a XXVI-a în perioada 26-28 octombrie la Târgu Jiu şi Runcu
Programul manifestărilor organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj
Vineri, 26 octombrie 2018
- Orele 9-13, Sediul CJCPCT Gorj- Lucrările Juriului Naţional
- Orele 18.00, Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu – Întâlnire cu umoriştii gorjeni, membrii Juriului şi invitaţi
Sâmbătă, 27 octombrie 2018
- Orele 11.00- Muzeul Judeţean Alexandru Ştefulescu
- Lansare de carte Elis Râpeanu. Lansare reviste de umor “Hazul” şi “Hohote”. Lansare număr aniversar al revistei “Ceaşca de cafea”. Responsabili de număr: Spiridon Popescu, Marian Dobreanu, George Drăghescu
- Lansarea Catalogului Salonului Internaţional de Caricatură
- Vernisajul Salonului Internaţional de Caricatură şi Fotografie Satirică, ediţia a VII-a. Participă: Aurelian Iulius Şuţă , Cristinel Vecerdea, Gabriel Bratu, Marian Avramescu (România), Alexandru Dimitrov, Alexei Grabco, Valeriu Curtu (Republica Moldova), Krasimir Kotsev, Veselin Zidarov, Svetlin Stefanov (Bulgaria). Curatori: Aurelian Şuţă, Teodor Dădălău
- Turnir epigramistic
- Orele 17.00, Esplanada Victoria Târgu Jiu- Aleea Artiştilor: Realizare portrete satirice de către caricaturiştii Aurelian Iulius Şuţă-ŞAI, Cristian Vecerdea, Marian Avramescu.
Duminică, 28 octombrie 2018
- Orele 10.30, Bâlta-Runcu
- Spectacol prezentat de formaţii artistice din Runcu. Gala Laureaţilor a celei de a XXVI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Umor Ion Cănăvoiu. Acordarea premiului pentru literatură “Ion Cănăvoiu”. Agapă umoristică.
Juriul Festivalului:
- Preşedinte: Nicolae Dragoş
- Membri: Horia Gârbea, Elis Râpeanu, Petre Gigea, Alexandru Păsărin, Aurelian Iulius Şuţă, Marian Dobreanu, Spiridon Popescu, Ion Popescu-Brădiceni
- Secretar: Dan Popescu
- Responsabili program: Dan Popescu, Daniela Gapşea, Teodor Dădălău
Parteneri: Consiliul Local şi Primăria Runcu, Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, Şcoala Populară de Artă, Grupul de publicaţii „Flacăra”, Liga Culturală „Fiii Gorjului” Bucureşti
Obiceiuri, Credinţă, Meşteşuguri Trecut şi Viitor
Împreună unim România în mişcare
În cel mai important an al ultimului deceniu, anul celebrării a 100 de ani de unitate a neamului nostru românesc, vă invităm joi 25.10.2018 începând cu ora 09.00 în oraşul Rovinari, în incinta Staţiei PETROM 2, la prima ediţie a evenimentului „Obiceiuri, Credinţă, Meşteşuguri – Trecut şi Viitor - Împreună unim România în mişcare”.
Obiectivul principal al acestui eveniment este promovarea judeţului Gorj, precum şi susţinerea meşteşugarilor în promovarea produselor proprii, conservarea şi stimularea promovării tradiţiilor autohtone. La expoziţia de produse tradiţionale şi meşteşug sunt aşteptaţi meşteri din judeţele Gorj şi Vâlcea, dar şi producători locali cu miere, brânză, dulceaţă şi preparate din carne. Cei care vor să îşi achiziţioneze produse de olărit, costume populare, sculpturi din lemn, dar şi alte produse sunt aşadar aşteptaţi joi 25.10.2018 începând cu ora 09.00 în oraşul Rovinari, în incinta Staţiei PETROM 2. Începând cu ora 14.00 cei prezenţi la eveniment au posibilitatea să vadă un spectacol oferit de Ansamblurile folclorice din Turceni, Rovinari, Bustuchin, Polovragi şi cel al Palatului Copiilor din municipiul Târgu Jiu.
Organizatori: S.C. Vetromk S.R.L, S.C. Carrefour România S.A, Asociaţia “Grup de Acţiune Locală Gilort”, Asociaţia Grup de Acţiune Locală Sudul Gorjului, Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Amaradia-Gilort-Olteţ, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Primăria oraşului Rovinari.
Vă aşteptăm cu drag!
Meşteri din Gorj prezenţi la Craiova
Cea de-a 41-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari va avea loc la Craiova în perioada 26-28 octombrie 2018. Cei prezenţi la eveniment vor avea posibilitatea să vadă o expoziţie cu vânzare în aer liber şi demonstraţii ale meşterilor populari. Evenimentul se va desfăşura pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu” şi va reuni aproximativ 120 de expozanţi din întreaga ţară. Alături de ceramişti, cioplitori în lemn ori meşteri de costume populare, craiovenii vor găsi aici producători apicoli şi de bunătăţi tradiţionale, între care dulciuri de casă ori vestitele brânzeturi şi afumături de Sibiu.
Din judeţul nostru participă la acest eveniment Florin Gheorghiu şi reprezentanţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj: Pompiliu Ciolacu, Gheorghe Ciuncanu şi Ion Retezeanu.
La final de târg, meritele deosebite ale meşteşugarilor în conservarea şi perpetuarea tradiţiei, calitatea şi valoarea creaţiei vor fi răsplătite cu premii.



