Castanii de la Tismana au fost salvaţi de la dispariţie

Deşi puţini localnici din Tismana mai credeau în urmă cu câţiva ani că mai poate cineva să le salveze castanii de la dispariţie, acum lucrurile stau cu totul altfel. Implementarea unui proiect european în care au fost alocate aproape 2 milioane de euro pentru salvarea pădurii de castani este aproape de final, iar localnicii se bucură că arborii îşi revin, iar în câţiva ani ar putea da roadele pe care le dădeau şi înainte de a se îmbolnăvi. Proiectul derulat de Agenţia de Protecţie a Mediului Gorj în ultimii şase ani şi jumătate a fost privit cu scepticism la început de cei care vedeau cum castanii se usucă de la o zi la alta. Iniţial oamenii au crezut că este vorba despre efectele secetei, dar ulterior au aflat că este, de fapt, o ciupercă nemiloasă, care nu iartă nici un arbore.

Elisabeta Juveloiu a fost reprezentantul APM Gorj care în urmă cu ani de zile s-a înhămat la munca de a realiza un proiect cu finanţare europeană pentru care să obţină şi banii necesari salvării castanilor, dar şi să se ocupe de implementarea acestuia. Proiectul va fi finalizat peste câteva zile, săptămâna viitoare, când la Tismana va fi organizată o nouă ediţie a Festivalului Castanelor. Bilanţul proiectului arată că cele aproape 2 milioane de euro aprobate pentru acest proiect au fost de mare folos pentru localnicii din Tismana, mai ales că o parte din sumă a fost economisită. Sunt peste 100 de hectare salvate de la dispariţie şi alte zeci pe care au fost făcute plantări de arbori tineri, care vor asigura perpetuarea speciei în timp pe aceste meleaguri.

„Am venit aici cu mare drag să spunem că în urma a 6 ani şi jumătate de muncă pădurea este deja recunoscătoare prin faptul că aceste exemplare au început să se vindece. Este o locaţie în care ICAS Braşov a făcut tratamente biologice şi prin care începem să redăm localităţii Tismana ce a avut dintotdeauna, simbolul de castan. Altfel, în lipsa acestui proiect am siguranţa că acest tip de habitat dispărea de pe raza Gorjului. Să nu uităm că la nivel naţional avem doar două astfel de eşantioane, la Baia Mare şi Gorj. Ar fi fost România mai săracă prin această dispariţie. Prin tratamentele biologice am reuşit să salvăm 100 de hectare faţă de cele 60 propuse iniţial prin proiect. Am plantat şi o suprafaţă de 38,5 hectare faţă de 25 propuse. Eforturile au fost foarte mari, dar văzând procentele de realizare ne bucurăm să lăsăm în urmă încă o filă de istorie pentru Tismana”, a menţionat Juveloiu.

About autor