Busturile soţilor Tătărăscu, mutate de la Târgu Jiu!

Cele două busturi ale soţilor Tătărăscu amplasate în parcul Arethia Tătărăscu din municipiul Târgu Jiu au fost îndepărtate din locul respectiv şi, temporar, duse la Muzeul Judeţean, pentru a ajunge ulterior la Vladimir. Reprezentanţii muzeului au îndepărtat busturile miercuri după-amiază, punând astfel în practică o solicitare mai veche formulată de Ministerul Culturii. Fostul premier liberal Gheorghe Tătărăscu şi soţia sa au numele legate de realizarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor din municipiu, fiind susţinătorii proiectelor lui Constantin Brâncuşi în urmă cu 80 de ani. Acum, în anul centenarului, busturile lor au fost date jos şi „exilate” la Vladimir, unde vor fi expuse la casa lui Tudor Vladimirescu, un loc rar vizitat de către turişti.

Directorul Dumitru Hortopan a menţionat că Muzeul Judeţean nu a făcut decât să ţină cont de solicitările anterioare ale Ministerului Culturii, solicitări care sunt formulate încă din 2014, când fostul secretar de stat Radu Boroianu s-a exprimat public împotriva acestor lucrări. „În adresa de la Ministerul Culturii se menţiona că concepţia artistică a celui care a realizat lucrările nu a coincis cu conceţia artistică a membrilor Comisiei Naţionale a Monumentelor de For Public. În acea adresă se menţiona şi că bustul fostului prim-ministru din perioada interbelică este amplasat ilegal pe spaţiul public şi că noi trebuie să remediem situaţia, lucru pe care l-am făcut acum”, a explicat şeful Muzeul Judeţean. Busturile vor fi duse la Vladimir în perioada următoare, reprezentanţii muzeului ocupându-se pentru a obţine toate avizele necesare amplasării celor două busturi acolo. În ceea ce priveşte postamentele de la Târgu Jiu pe care s-au aflat busturile celor doi înaintaşi, acestea vor fi, cel mai probabil, demolate. Ieri după-amiază unul dintre liberalii din judeţ, avocatul Gigi Pecingină, s-a fotografiat cu cele două postamente goale, protestând astfel faţă de mutarea busturilor la Vladimir.

About autor