În perioada 8-10 iunie 2018, la Bruxelles, în capitala Belgiei, a avut loc un eveniment foarte important, şi anume Congresul anual al Coaliţiei Europene a Pacienţilor Bolnavi de Cancer (European Cancer Patient Coalition – ECPC). La acest eveniment cu tradiţie în comunitatea asociaţiilor care reprezintă nevoile şi drepturile pacienţilor bolnavi de cancer, a fost delegat să participe din partea Asociaţiei Române de Oncologie „Sfânta Ana” (membru deplin al ECPC)- doamna Luminiţa Durău. La Congresul anual au participat importanţi membri ai ECPC din toate ţările membre, medici, reprezentanţi ai asociaţiilor de bolnavi din Europa, specialişti în medicină şi terapii inovatoare, cercetători etc.
Reprezentantul Asociaţiei Române de Oncologie „Sfânta Ana”, Luminiţa Durău, a declarat: „Participarea la un eveniment de o asemenea anvergură înseamnă stabilirea unor noi contacte, crearea unor legături cu viitori colaboratori sau parteneri ai organizaţiei noastre, reîntâlnirea cu alţi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi, dar şi aflarea ultimelor informaţii legate de legislaţie, tratamente, accesul la ultimele noutăţi din domeniul terapiilor oncologice. Au fost mai multe teme de discuţie, una dintre concluzii fiind aceea că pacientul trebuie să aibă acces imediat la tratament peste tot în Europa. De asemenea, s-a mai discutat despre faptul că fiecare companie farmaceutică din Europa ar trebui să depună la Comisia Europeană o listă cu medicamentele rare etc”.
Coaliţia Europeană a Pacienţilor Bolnavi de Cancer (ECPC), cu sediul la Bruxelles, reuneşte peste 340 organizatii de pacienţi din peste 45 de ţări din Europa şi reprezintă drepturile, nevoile şi speranţele pacienţilor bolnavi de cancer din Europa. Lucrările Congresului s-au derulat în perioada 8-10 iunie, activitatea fiind împărţită astfel încât să fie atinse toate obiectivele propuse în agenda evenimentului. Au avut loc şi întâlniri de lucru ale Grupului „Cancere Rare” (Joint Action on Rare Cancers-JARC); dar şi luări de cuvânt al unor importanţi reprezentanţi ai ECPC. Au luat cuvântul Francesco De Lorenzo, preşedintele ECPC, Kathi Apostolidis, vicepreşedinte al ECPC, Francoise Meunier de la Organizaţia Europeană pentru Cercetarea şi Tratarea Cancerului etc. Participanţii la acest Congres anual au putut să îşi împărtăşească experienţele din activitatea lor, şi au luat parte la diverse workshop-uri, discuţii, dezbateri etc.
Trebuie menţionat faptul că Francesco De Lorenzo, actualul preşedinte al ECPC, este fost Ministru al Sănătăţii (Italia) şi fost preşedinte al Federaţiei Italiene a Organizaţiilor de voluntari care se ocupă cu probleme legate de cancer (F.A.V.O.), Roma, Italia. În cadrul Congresului, acesta şi-a prezentat şi raportul anual al activităţii din 2017.
Cetăţenii europeni ar trebui să beneficieze de servicii de screening şi de diagnosticare de calitate superioară, care să fie acreditate şi armonizate la nivel european pentru a asigura un standard optim de ingrijire; dreptul de acces la toate informaţiile cu privire la starea proprie de sănătate şi dreptul de a participa în mod proactiv la procesul de luare a deciziilor cu privire la tratamentul personal; acces la informaţiile disponibile pe plan local, naţional şi în întreaga Europă cu privire la activităţile de cercetare şi inovare relevante pentru tipul lor de cancer.
Preşedinte Bogdana Păsculescu



