Supăraţi că zona în care au investit bani grei pentru a ridica pensiuni şi restaurante nu este în atenţia autorităţilor judeţene, concesionarii din Rânca au dat publicităţii o scrisoare deschisă în care le cer politicienilor să nu uite de ceea ce ar putea deveni „perla” turismului gorjean. Asociaţia Concesionarilor a trimis scrisoarea deschisă atât presei, cât şi Prefecturii şi Consiliului Judeţean, dar şi primăriilor din Novaci şi Baia de Fier, precum şi parlamentarilor gorjeni care promit ori de câte ori au ocazia că ajută Rânca prin pârghiile pe care le au la dispoziţie. În realitate, se arată în scrisoarea deschisă, staţiunea a fost abandonată de toată lumea după 1990 pentru că de atunci şi până acum nu a fost asfaltată nici măcar o străduţă interioară. Băncile şi coşurile de gunoi pentru turişti rămân şi ele un deziderat de ani de zile, Asociaţia Concesionarilor precizând că măcar atât ar fi meritat ca investiţii din partea autorităţilor cei care au mizat pe dezvoltarea turismului la Rânca şi au construit spaţii de cazare de circa 150 de milioane de euro.
Asociaţia critică autorităţile şi pentru că cele câteva investiţii derulate în zonă cu fonduri nerambursabile sau de la buget, respectiv reţeaua de canalizare şi cea de apă, sunt nefuncţionale sau nerecepţionate nici în prezent. De asemenea, autorităţile nu au investit în locuri de joacă şi agrement, în dezvoltarea unor domenii schiabile şi nici nu au manifestat interes pentru a crea o entitate administrativă unitară, care să fie responsabilă de dezvoltarea zonei Rânca. Scrisoarea deschisă, semnată de preşedintele Asociaţiei Concesionarilor, Constantin Pănescu, atrage atenţia că acest semnal de alarmă vine pe fondul creşterii numărului celor care îşi vând afacerile sau construcţiile ridicate în Rânca în ultimii ani cu scopuri turistice. De Paşti staţiunea a înregistrat un recul puternic în privinţa numărului de vizitatori, iar de atunci cei care au venit să îşi petreacă un concediu în Rânca au fost tot mai puţini.
„Considerăm că dezvoltarea turismului, atât pe orizontală cât şi pe verticală, constituie singura alternativă viabilă de dezvoltare durabilă la ora actuală a judeţului nostru şi ar trebui să constituie prioritatea autorităţilor locale şi judeţene, cât şi a parlamentarilor judeţului Gorj. În speranţa că în acest ultim ceas vom realiza faptul că Rânca – Transalpina poate deveni perla turismului românesc, care poate genera judeţului Gorj venituri uriaşe, ce pot contribui la o dezvoltare durabilă, solicităm actorilor decizionali implicaţi să ne aşezăm, poate pentru prima dată cu adevărat, la masa negocierilor pentru identificarea soluţiilor la problemele cu care ne confruntăm şi care fac din Rânca în continuare o zonă vulnerabilă”, se menţionează în scrisoarea deschisă.



