Doi gorjeni pasionaţi de căutarea lucrurilor îngropate în pământ, nu neapărat „comori”, au dat la sfârşitul săptămânii trecute, în zona Târgu Cărbuneşti, peste ceva ce pare a fi o matriţă pe care dacii o foloseau în urmă cu două milenii pentru a-şi „tipări” propriile monede din metal. Sorin Maria şi Valentin Cârstea colindă de ani de zile dealurile din judeţ, iar de-a lungul anilor au descoperit diverse obiecte pe care le-au predat gratuit autorităţilor. La fel au procedat şi de data aceasta, când şi-au dat seama că ar putea avea de-a face cu o descoperire epocală. Dacă experţii confirmă că e vorba de o matriţă ar fi pentru prima dată când în zona noastră are loc o astfel de descoperire, astfel de obiecte fiind doar în număr de două până acum găsite la nivel naţional.
Matriţa respectivă seamănă cu un fel de ştampilă din zilele noastre, e din bronz şi fier şi era folosită la marcarea cu anumite însemne a metalului fierbinte. Forma monedelor era aproape rotundă, dar nu e vorba de un cerc perfect. „Este unicat în România, după câte se pare. Preţul ei, după unele expertize de la Târgu Jiu e preţul a 2 kilograme de fier plus cele 200 de grame de bronz. Deci ar fi vorba de vreo 5 lei, probabil. E mult mai important că am descoperit ceva care poate pune punct unor teorii şi îi poate ajuta pe istorici în munca lor”, a explicat Sorin Maria. Prietenul său, Valentin Cârstea, spune că niciunul dintre ei nu s-a gândit la bani atunci când au descoperit matriţa şi au decis să o predea autorităţilor. „La noi e o pasiune veche de ani de zile, pe banii noştri şi pe efortul nostru. Nu e vorba de bani pentru că suntem conştienţi de valoarea acestor piese pe piaţa neagră. Nu ne interesează sumele, deşi legal avem dreptul la 30% din valoarea obiectului descoperit, valoare stabilită de experţi, la care se mai adaugă 15% dacă e vorba de un obiect din categoria tezaur sau e vorba despre ceva excepţional”, a declarat Cârstea.
Matriţa găsită de cei doi gorjeni a fost predată autorităţilor de la Târgu Cărbuneşti care, la rândul lor, au predat-o autorităţilor judeţene şi Poliţiei pentru a fi expertizată. Primarul Dănuţ Birău a anunţat că va începe demersurile pentru a-i declara cetăţeni de onoare ai oraşului pe cei doi gorjeni pentru a le arăta măcar în acest fel că autorităţile apreciază eforturile lor.



