Adjunct de la Mehedinţi numit în fruntea IPJ Gorj!

Poliţia Gorj are începând de luni un nou şef interimar în fruntea sa, al treilea după plecarea ultimului comandant pe care instituţia l-a avut prin concurs, acesta fiind Viorel Caragea. După Costinel Mariu Dascălu şi Cristian Muscălescu, ambii ieşiţi la pensie după ce s-au perindat prin fruntea IPJ Gorj, acum a venit rândul unui ofiţer de la Mehedinţi să preia frâiele instituţiei. Decebal Dumitru Drăghiea a fost din luna iulie adjunct al IPJ Mehedinţi, funcţie prin care trecuse anterior şi Ion Frăţilescu, unul din actualii adjuncţi cu care comandantul „3D” va colabora la Gorj. Noul inspector şef este fiul prefectului din judeţul vecin, Nicolae Drăghiea. Prefectul mai are o fiică, Irina,  profesor la un liceu din Drobeta Turnu Severin.

În ceea ce-l priveşte pe Decebal Dumitru Drăghiea, în cadrul IPJ Mehedinţi acesta a condus o perioadă mai mare Serviciul de Investigaţii Criminale. Declaraţia de avere a sa arată că noul comandant de la Gorj are la Drobeta Turnu Severin trei terenuri care, totalizate, nu depăşesc 900 mp., precum şi un apartament şi o casă de 158 mp, toate fiind achiziţionate prin vânzare cumpărare sau construcţie până în anul 2010. În garaj noul comandant are o Dacia din 1996 şi un BMW fabricat în 2009. La capitolul conturi bancare, acesta a deschis în 2015, 2016 şi 2017 fix 3 depozite în care are, în total, în jurul a 50.000 de lei. Acestora li se mai adaugă un cont din 2009, în care se află o economie de peste 37.000 de lei. Ultimul venit declarat de Drăghiea este de 67.833 de lei, în timp ce soţia, cadru didactic, la Inspectoratul Școlar Mehedinţi, a avut venituri de 16.000 de lei, anul trecut aceasta intrând în concediu maternal.

About autor