Parlamentarul PSD, Elvira Şarapatin, a avut joi, 5 octombrie 2017, o întâlnire cu cetăţenii din muncipiul Motru, potrivit unui program de lucru, iniţiat de către reprezentanta PSD Gorj, privind întrevederi periodice cu cetăţenii din judeţ. Întâlnirea organizată în sediul PSD Motru, a fost una fructuoasă, deputata social-democrată fiind rugată de femei, pensionari şi chiar de către tineri din localitate să îi ajute în clarificarea unor probleme legate de pensii, minerit, locuri de muncă, educaţie şi chiar de locuinţe.
Parlamentarului Elvira Şarapatin i s-a cerut astfel să solicite conducerii subunităţii CE Oltenia-Minprest Rovinari mai multe locuri de muncă vacante pentru femeile cu probleme sociale care vor să se angajeze la punctul de lucru al acestei societăţi din zona Motru, să intervină la conducerea Complexului Energetic Oltenia pentru clarificări legate de spaţiile companiei abandonate în oraş, pretabile pentru închiriere de către potenţiali investitori, pentru locuri în şcoli profesionale necesare elevilor din zonă, pentru aducerea unor investitori în localitate, pentru costruirea de locuinţe pentru tinerii fără posibilităţi materiale şi chiar pentru sprijinirea femeilor în combaterea violenţei domestice.
Elvira Şarapatin, totodată preşedinte a Organizaţiei Femeilor Social Democrate Gorj, a promis că va căuta răspuns la întrebările motrenior respectivi şi că va sprijini autorităţile în rezolvarea acestor probleme pe care le va sublinia şi în viitoarele sale întrebări, interplări şi iniţiative legislative. Deputata a promis, de asemenea, că va sprijini grupurile de motreni, tineri, elevi sau vârstnici, de a ajunge în capitală pentru o vizită la Parlamentul României.
Biroul de Presă – Cabinet Parlamentar Elvira Şarapatin



