Petrecere pentru 1800 de pensionari din Târgu Jiu

O mega-petrecere a fost organizată luni după-amiază pentru pensionarii din municipiul Târgu Jiu, cu ocazia Zilei Internaţionale a Vârstnicilor. Ziua respectivă, sărbătorită pe 1 octombrie, a fost marcată decalat, participanţii simţindu-se cu toţii foarte bine. Nu mai puţin de 1800 de persoane s-au distrat la localurile aflate pe Insuliţă, pentru alţi 300, care nu s-au putut deplasa, municipalitatea oferind pachete menite să le arate că gândul este şi la ei într-o astfel de zi. Cei care au venit la petrecere s-au distrat însă pe cinste, unii remarcând că este prima sărbătoare de acest gen pe care o organizează actualul primar Marcel Romanescu. Edilul a fost şi cel care a adresat un scurt cuvând de bun venit oaspeţilor, dar fără să fie anunţat la microfon, aşa cum se întâmpla în anii trecuţi. În plus, Romanescu a fost singur la microfonul de la care a vorbit mulţimii, viceprimarii oraşului fiind la masă împreună cu preşedintele CJ Gorj, Cosmin Popescu, şi prefectul Ciprian Florescu.  În anii trecuţi, Florin Cârciumaru le dădea cuvântul şi acestora pentru a adresa câteva cuvinte, de fiecare dată fostul edil avându-i alături pe cei menţionaţi.

Discursul primarului a trecut însă repede, iar oamenii s-au bucurat cât au putut nu neapărat de meniul care li s-a oferit, ci de muzica şi atmosfera din sala de petrecere. Unii s-au bucurat şi că s-au putut reîntâlni cu prieteni vechi, dar şi pentru că au putut face o horă împreună. „Suntem trei foste colege de muncă şi nu ne-am văzut de ani de zile. Două dintre noi am fost în Anglia plecate, am revenit de curând acasă, dar nu ne-am mai întâlnit de nu ştiu când. Nu vă daţi seama ce bucurie a fost pe noi să ne revedem aici. E minunat că cei de la Primărie s-au gândit şi la noi, cei care am construit această ţară cu ani în urmă. Totul ne place foarte mult, dar cea mai mare bucurie este reîntâlnirea noastră”,  a spus una dintre gorjencele participante la petrecere. Horele de mână şi sârbele s-au ţinut lanţ, vârstnicii nedând semne de oboseală, deşi mulţi dintre ei aveau şi peste 80 de ani. Unul dintre ei, Ion Castravete, a jucat chiar dacă se ţinea în baston. Spune că nu i-a fost greu deloc şi chiar a reuşit să ţină pasul tot timpul cu cei lângă care s-a prins în horă. „Sunt de zece ori operat şi uite că mai pot. Caut o fată frumoasă şi să vezi ce mai joc după aia. De baston nu mă despart că fără el nu se poate de acum încolo”, a spus bărbatul.

About autor