Mizerie la Drăgoieni după distracţia de 1 Mai

Distracţia de 1 Mai din pădurea de la Drăgoieni a strâns şi anul acesta mii de petrecăreţi dornici de mici şi bere, în ciuda vremii ploioase de luni. În urma celor care au fost acolo şi s-au bucurat de clipele de relaxare au rămas însă mormane de gunoi, la fel ca în fiecare an. Oamenii au lăsat pe jos paharele, farfuriile de plastic ori diverse alte ambalaje din plastic, sticlă şi hârtie, angajaţii de la Edilitara şi cei de la Polaris fiind cei care în prima parte a zilei de ieri au muncit din greu pentru ca locul de picnic să rămână la fel de curat cum era în urmă cu câteva zile.

„Am venit de la 7.00 de dimineaţă suntem toţi aici şi facem curăţenie. Mă doar burta, am făcut febră musculară de la câte aplecări am făcut de când am venit şi până acum. Păi vă daţi seama că am adunat la pahare şi sticle de pe jos pentru tot neamul meu. Dar asta ne e treaba, facem curăţenie că de asta suntem aici”, a spus unul dintre muncitorii care lucra la salubrizarea zonei. Spre prânz lucrurile deja se schimbaseră, iar zăvoiul de la marginea oraşului era din nou verde, cele câteva tone de gunoaie lăsat la întâmplare prin pădure şi pe iarbă fiind strânse şi duse la depozitul ecologic din zona Bârseşti.

About autor