Grevă în principala gară a Gorjului!

Angajaţii CFR Infrastructură au întrerupt miercuri lucrul în toată ţara, declanşând o grevă spontană pe care au organizat-o cu ajutorul reţelelor de socializare. Pe raza regionalei Craiova au fost însă două trenuri care, cu mici pauze, şi-au văzut de destinaţia finală, aceasta fiind gara din Târgu Jiu. E vorba despre un tren interregio Săgeata Albastră şi un regio care venea de la Craiova spre Târgu Jiu, în vagoane aflându-se peste 100 de copii care veneau în vizită la operele lui Brâncuşi în cadrul programului „Şcoala altfel”. „Altfel” a fost şi excursia lor, după ce trenul a făcut o oprire undeva între Craiova şi Filiaşi.

„Ne-am speriat un pic când am văzut că opreşte fără să fie staţie, dar am găsit înţelegere şi din fericire au înţeles că este un grup foarte mare de copii, de peste 100 de copii. Noi aveam călătoria programată din 4 martie şi tocmai de aceea ne-au înţeles. După ce ne-au ţinut un pic la Coţofeni, probabil au discutat la comandamentul dumnealor de criză, ne-au lăsat să ne vedem de drum”, a povestit Camelia Ghira, unul dintre dascălii care însoţeau copii. Elevii erau de şcoală generală şi, spre norocul lor, în trenul, alături de ei, au fost şi două reprezentante ale CFR Călători, care însoţeau grupul.

„Eu sunt şefa agenţiei CFR Voiaj de la Craiova şi chiar de la mine au luat cu toţii biletele. Vă daţi seama, noi îi încurajăm ca în cadrul acestor deplasări grupurile de elevi să cumpere binele şi să meargă cu trenul şi, acum, tot noi să le creăm probleme. Pentru grupul acesta s-a făcut un efort de către conducerea mea şi sperăm că nu vor mai fi probleme, aşa cum sperăm că şi cei de la Infrastructură îşi vor rezolva problema cu salariile”, a spus Cristina Mirică, şefa agenţiei CFR Voiaj  Craiova.

De la gară spre centrul oraşului copii au mers pe jos, încolonaţi câte doi, elevii străbătând câţiva kilometri pe jos până la şi între parcurile în care se află operele brâncuşiene. Odată cu ei în gara Târgu Jiu au ajuns şi călătorii dintr-un alt tren, Săgeata Albastră, care, la Filiaşi, au aflat că vor mai avea de aşteptat până se încheie protestul şi că în acest timp doar trenul cu copii merge. După ce trenul s-a pus în mişcare, protestul pe Regionala Craiova s-a încheiat, iar Săgeata Albastră şi-a văzut de drum, ajungând prima la Târgu Jiu pentru că avea prioritate. A adus în gară doar un călător care mai rămăsese prin vagoane, acesta recunoscând că el nu a aflat la timp de trenul cu copii că ar fi coborât şi el din „Săgeată” pentru a veni „mai repede”.

About autor