Fostul ministru al sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a fost audiat în cursul zilei de miercuri la Tribunalul Gorj în dosarul în care este inculpat Dănuţ Filipescu, cel pe care DNA îl acuză că ar fi minţit pentru a-l scăpa de acuzaţii pe fostul deputat Mugurel Surupăceanu într-unul din dosarele ”Buldotanc”, deschise pe numele acestuia. La fel cum a fost audiat şi Victor Ponta în urmă cu trei săptămâni, Bănicioiu a trebuit să explice instanţei dacă ştie convorbirile pe care le-a avut cu un anumit număr de telefon, număr despre care procurorii susţin că i-a aparţinut lui Surupăceanu şi ar fi fost folosit în afacerea „Buldotanc”. Fostul ministru a declarat că îi este greu să îşi aducă aminte despre discuţii purtate în urmă cu 10 ani, el confirmând însă că nu îl cunoaşte pe inculpatul Filipescu, aflat în spatele său în sala de judecată. În dosar, la acelaşi termen, au mai fost audiaţi alţi doi martori, ambii declarând că nu îl cunosc pe Filipescu, dar că au purtat discuţii telefonice cu Surupăceanu, fără să poată preciza dacă pe numărul indicat de DNA sau pe altul. Interesant este că instanţa a obţinut informaţii şi de la compania de telefonie mobilă despre numărul în cauză, firma precizând că Filipescu şi societatea din Târgu Jiu administrată de acesta, Tutto Mobili SRL, sunt utilizatorul şi, respectiv, proprietarul numărului.
Martorul Bănicioiu, audiat la Târgu Jiu!
– Posted on 16 March 2017Posted in: Arhiva



