Un accident rutier mai puţin obişnuit a avut loc sâmbătă dimineaţa pe şoseaua de centură a municipiului Târgu Jiu, unde un tir a zburat prin aer zeci de metri şi a aterizat, pe roţi, chiar la câţiva paşi de albia Jiului. Evenimentul a avut loc la barajul din zona Vădeni, pe şoseaua care vine dinspre zona de nord a oraşului şoferul mergând cu viteză. În curba la dreapta, pentru a traversa barajul, conducătorul auto, un tânăr din Dâmboviţa, a pierdut controlul volanului şi a mers drept înainte. Tirul a rupt o ţeavă metalică de protecţie de pe marginea şoselei şi a coborât o pantă extrem de abruptă de circa 20 de metri, aterizând la baza acesteia. În mod surprinzător, bărbatul de la volan nu a fost rănit, el neputând însă să spună cum de s-a întâmplat să piardă controlul maşinii. Nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, dar s-a ales cu o amendă de circa 850 de lei şi trei puncte amendă.



