Biroul Permanent Judeţean al Partidului Social Democrat Gorj s-a întrunit, recent, pentru a discuta şi creiona echipa judeţeană de campanie precum şi acţiunile premergătoare alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016.
În urma votului deschis a fost desemnat ca şef de campanie Ciprian Florescu, vicepreşedintele PSD Gorj.
Totodată, fiecărui membru al BPJ i-au fost trasate o serie de sarcini, care ţin de latura organizatorică a partidului, în aşa fel încât, pe 11 decembrie PSD Gorj să-şi atingă obiectivul.
Partidul Social Democrat Gorj ştie să rămână unit şi în perioade mai dificile pentru simpatizanţii PSD, care ne-au votat cu maximă încredere, de fiecare dată, dar şi pentru fiecare membru în parte.
“ În viaţa unui partid politic există şi momente dificile, însă ele pot fi depăşite dacă în interiorul organizaţiei există unitate. Fiecare a înţeles că în acest moment este nevoie de unitate şi cu acest mesaj se pleacă în campanie electorală. Am dat un mesaj de unitate în partid şi sunt convins că avem capacitatea de a rămâne un partid unit.”, a declarat Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj.
Biroul de presă al PSD Gorj



