Gabriela Szabo, prezentă la Tismana în căutarea unor noi talente

 

Sute de elevi de toate vârstele a fost alături de multipla campioană olimpică şi mondială Gabriela Szabo la preselecţia pe care aceasta a făcut-o sâmbătă la Tismana în cadrul unei campanii ce se va derula în mai multe localităţi din ţară. Cursa a fost organizată pe diverse categorii de vârstă, elevii mai mari având de alergat 1500 de metri, ceea ce a însemnat mai multe ture date pe sectorul de drum judeţean dintre Primărie şi Liceu, circulaţia rutieră fiind oprită pe tronsonul respectiv.     La fel de mult ca elevii s-au bucurat de prezenţa campioanei şi profesorii de sport de la şcolile din Tismana.„E foarte bine că se face o asemenea întrecere, că este Gabriela Szabo aici, dar problema este că lucrurile astea nu au continuitate în şcoli. Copii aceştia aleargă acum şi apoi revin la telefoanele sau calculatoarele lor. Poate mai aleargă peste o lună dacă îi mai cheamă cineva, dacă nu, nu. Dacă s-ar permanentiza astfel de acţiuni am putea avea şi noi rezultate mai bune şi poate şi rezultatele de altădată de la Jocurile Olimpice. Baza de selecţie este acolo jos, la şcoli, iar dacă nu se ia nicio măsură prin care să schimbăm lucrurile vom merge din rău în mai rău”, a menţionat Laurenţiu Ciobanu.

Gabriela Szabo a mers agale pe drumul principal din Tismana şi a stat de vorbă cu mai toţi localnicii care au dorit să o cunoască, ea exprimându-şi speranţa că la finalul campaniei demarate acum va putea găsi acei tineri pe care să îi transforme în campionii următorilor ani. „Sunt ferm convinsă că în patru ani de zile e timp să pregătim lotul olimpic pentru Tokyo 2020, dar cu atenţie foarte mare şi eforturi din toate punctele de vedere. Performanţa nu se mai face doar cu un sportiv şi antrenorul său, e un cumul de alţi factori care contribuie la performanţa acestora. Important este şi ca oamenii din administraţia sportivă să fie apropiaţi de sportiv şi antrenor pentru că cheia reuşitei rămâne sportivul şi antrenorul”, a menţionat Szabo, ea fiind asaltată de copii care au dorit să obţină autografe de la ea sau să o roage să facă o fotografie de care să îşi amintească cu drag şi peste ani de zile.

About autor