Statul finanţează paza pădurilor private mici!

Veste neaşteptată ieri din partea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, care a decis să aloce bani de la buget pentru a asigura paza gratuită a pădurilor care au suprafeţe mai mici de 30 de hectare. În Gorj există mii de persoane în situaţia respectivă, singura condiţie pusă de minister pentru a plăti paza arborilor fiind cea a existenţei unui contract între proprietari şi un ocol silvic. Suma alocată ieri prin rectificare bugetară de către Guvern este de 14,5 milioane lei, într-un comunicat de presă ministerul menţionând că încă din 2008 exista o astfel de prevedere în Codul Silvic, prevedere care însă nu a fost respectată.

„Deşi Codul Silvic prevede, încă din 2008, ca statul să asigure fondurile necesare pentru paza şi administrarea pădurilor private de până la 30 hectare, acestea nu au fost niciodată prinse în bugetul de stat. În total, aproximativ 587.000 hectare la nivelul întregii ţări sunt în această situaţie, respectiv nu au paza asigurată şi au fost lăsate în ultimii 8 ani în voia sorţii, proprietarii neavând resurse proprii pentru a le apăra, întreţine şi păzi. Decizia luată de Guvern, ieri , este o dublă premieră: pe de-o parte, este pentru prima dată în ultimii 2-3 ani când Ministerul Mediului beneficiază de o rectificare pozitivă a bugetului; pe de altă parte, este pentru prima dată când un Guvern respectă şi pune în aplicare prevederea Codului Silvic de asigurare a pazei pădurilor mici. Sper ca această măsură să limiteze considerabil fenomenul tăierilor ilegale”, a spus ministrul Cristina Palmer. Aceasta a fost prezentă ieri la Mehedinţi, în drumul spre Băile Herculane ea trebuind să aştepte în apropiere de Orşova mai bine de o oră până când a fost deblocată circulaţia rutieră. Două tiruri s-au ciocnit frontal, unul dintre şoferi fiind proiectat prin parbriz. Maşina ministrului era în imediata apropiere a locului accidentului.

About autor