Momente de panică marţi la prânz în zona centrală a municipiului Târgu Jiu, după ce o porţiune de tencuială din cărămidă falsă s-a desprins de pe un bloc şi a căzut peste maşinile parcate la sol. Nu au fost persoane rănite, însă maşinile au nevoie de reparaţii serioase. Cea mai distrusă dintre ele este şi cea din care proprietarul tocmai coborâse împreună cu soţia şi copilul de nici doi anişori, omul privind îngrozit ulterior la ce putea să i se întâmple dacă mai întârzia câteva minute. Bucăţile de cărămidă i-au perforat nu doar parbrizul, ci şi caroseria, în tablă rămânând găuri.
Tot necazul a avut loc în zona unui bloc din apropierea sediului Salvamont Gorj, dar şi a două bănci ce îşi au locaţiile aici. Maşinile erau foarte bine parcate în locul respectiv pentru că este unul cu umbră, iar proprietarii le pot supraveghea din apartamente. De altfel, acasă erau toţi cei care au avut maşinile avariate ieri. „A fost înspăimântător! Eram în bucătărie şi am auzit un zgomot îngrozitor. Am scos capul pe geam şi am văzut cărămizile căzute pe lângă bloc. Cine s-ar fi gândit vreodată că o să pice acele cărămizi? Nimeni. Bine că nu au fost copii sau alte persoane rănite că asta ar fi fost şi mai grav”, a spus una dintre persoanele care avea autoturismul parcat în locul nepotrivit.
La faţa locului au fost chemaţi în grabă pompierii, apelul la 112 mobilizând două echipaje ale ISU Gorj. Pompierii au încercat să îndepărteze cărămizile care nu erau bine fixate pe faţada blocului, dar au făcut lucrul acesta pe o suprafaţă limitată. Nimeni nu garantează că în lipsa unor lucrări de o amploare mai mare astfel de scene nu se pot repeta, spre disperarea locatarilor. „Suntem expuşi aici la un pericol permanent. Vă daţi seama că toate faţadele astea pot să cadă. Toate cele trei scări ale acestui bloc au tencuiala din cărămidă falsă. Putea fi un copil aici, puteam fi noi, că şi noi, adulţii, ieşim zilnic aici în faţa scării. Nici nu ştii unde să mai stai”, a menţionat unul dintre locatari, pentru cei păgubiţi problema fiind cu atât mai gravă cu cât nu aveau asigurare CASCO pentru asemenea incidente şi, ca urmare, vor trebui să îşi repare singuri avariile.



