Şef din CEO anchetat de DNA şi lăsat în funcţie de judecători

Şeful Diviziei Miniere, Daniel Antonie, continuă să rămână unul dintre „greii” Complexului Energetic Oltenia, după ce a obţinut în instanţă dreptul de a fi în continuare director în cadrul companiei de stat. El e deja trimis în judecată de procurorii DNA în două dosare penale, în ultimul dintre ele fiindu-i ridicată săptămâna trecută măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată la Târgu Jiu, dar procurorii au contestat-o şi au obţinut, joi, la Curtea de Apel Craiova, o hotărâre prin care Antonie rămâne pe mai departe sub control judiciar. Aceiaşi hotărâre stabileşte însă că el poate fi şi director.

„Admite contestaţia. Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând: Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inc. Antonie Daniel prin ordonanţa nr. 272/P/2015 don 12.07.2016 a D.N.A. – S.T. Craiova. Ridică obligaţia impusă acestuia, prev. de art. 215 al.2 lit. e C.p.p., respectiv aceea de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârşit faptele – director al Sucursalei Divizia Minieră din cadrul S.C. CEO S.A. Menţine restul măsurilor şi obligaţiilor impuse inculpatului pe durata controlului judiciar. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu”, au decis judecătorii din Bănie. Decizia de a-l lăsa pe Antonie „la butoane” e luată în ciuda acuzaţiilor ce îi sunt aduse. DNA a trimis în judecată în acest dosar şi un alt director din CEO, care împreună cu Antonie ar fi aranjat nişte contracte în urma cărora compania a fost prejudiciată, doar şeful Diviziei Miniere fiind pus sub control judiciar.

„În perioada octombrie 2013-martie 2014, inculpaţii Antonie Daniel şi Ghimiş Vasile, în calitate de directori în cadrul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA, au dispus, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniul achiziţiilor publice, achiziţionarea de la două firme (printre care şi SC TFR Teminvest SRL) controlate de inculpaţii Giurcău Daniel Sever şi Temelie Florin, la preţuri supraevaluate, a unui număr de 272 furtunuri pentru stingerea incendiilor şi 170 truse sanitare de prim ajutor. În acelaşi context, pe de o parte „ajutorul” acordat de inculpaţii Temelie Florin şi Giurcău Daniel Sever a constat în depunerea de oferte pentru produsele respective, în numele societăţilor pe care le administrau, la preţuri supraevaluate de circa 6-7 ori faţă de preţurile lor de achiziţie. Pe de altă parte, aceeaşi inculpaţi au depus oferte în numele altor societăţi, fără consimţământul administratorilor acestora sau în numele unor societăţi administrate de rude sau prieteni apropiaţi, dezavantajoase faţă de ofertele firmei câştigătoare. Prin această conduită infracţională, profitând şi de faptul că la nivelul unităţilor miniere din subordine era necesară achiziţionarea de truse medicale şi furtunuri pentru pompieri, inculpaţii Antonie Daniel şi Ghimiş Vasile au prejudiciat bugetul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA cu suma de 415.240,66 lei concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societăţile controlate de cei doi oameni de afaceri”, arată DNA.

About autor