Ponta nu va mai fi nici avocat?

Deputatul de Gorj  riscă să fie dat afară din Baroul Bucureşti după ce a rămas fără titlul de doctor în drept, Monica Macovei fiind cea care a cerut acest lucru marţi. Victor Ponta e de mai mulţi ani în conflict cu fostul ministru al justiţiei, disputele dintre ei având legătură şi cu afacerile derulate de fostul premier cu Casa Şova la termocentralele Turceni şi Rovinari. Acum, Macovei vrea să îl vadă pe Ponta exclus din breasla avocaţilor din care şi ea face parte. “Vă solicit excluderea imediată din Baroul Bucureşti a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de doctor în drept. Titlul de doctor i-a fost retras de ministrul Educaţiei, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât dl Ponta nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat”, a scris  Monica Macovei în solicitarea adresată decanului Baroului Bucureşti.

Decanul Ion Dragne a menţionat că situaţia lui Ponta va fi discutată într-o şedinţă a Baroului în cursul zilei de 23 August. Macovei a mai făcut un astfel de demers şi în ianuarie 2015, după ce Ponta notificase Rectoratul Universităţii Bucureşti că renunţă la titlul de doctor, Baroul precizând la acea vreme că aştepta o decizie a Rectoratului. Legislaţia nu permite însă renunţarea la un asemenea titlu şi, ca urmare, ulterior au fost reluate procedurile pentru retragerea titlului de doctor pentru Ponta. În vremea în care era prim-ministru, deputatul de Târgu Jiu obţinuse toate aprobările de la toţi subordonaţii săi pentru a dovedi că nu a plagiat, acum lucrurile stând total invers. Meseria de avocat pe care riscă să o piardă acum i-a adus lui Ponta nu doar satisfacţii profesionale sau financiare, ci şi dosarul penal în care procurorii DNA îl acuză că a încasat ilegal de la casa de avocatură a lui Dan Şova sume de bani pentru servicii pe care nu le-a prestat, procesul fiind pe rolul instanţelor

About autor