Bâlciul de Sfântul Ilie de la Polovragi nu prea are mulţi Ilie!

A fost mare înghesuială la nedeia anuală organizată la Polovragi de Sfântul Ilie, dar printre miile de persoane care s-au perindat aici puţini au fost cei care au purtat numele sărbătoritului. Ilie a fost extrem de greu de găsit în mulţime, la terasele cu mici şi bere mulţi dintre consumatori ducând dorul unui sărbătorit care să le facă cinste. „Nu avem nici un Ilie cu noi. Aşa i-am mai fi spus la mulţi ani că poate dădea şi el de-o bere acolo măcar. Aşa stăm noi câţiva prieteni aici la masă şi ne cumpărăm singuri berea. Poate apare vreunul până când ne-om duce spre casă”, a spus unul dintre meseni. Nici cei care vând la grătare micii spun că nu au avut clienţi sărbătoriţi care să fi exagerat cu comenzile pentru a face cinste prietenilor. „Să ştiţi că nu a venit niciunul pentru vreo comandă mai mare. Toată lumea vrea bere cât mai rece, mici, fripturi, dar şi le cumpără fiecare în parte. Vreun Ilie nu am întâlnit până acum”.

În bâlci nu doar micii şi berea rece au fost la mare căutare, ci şi chilipirurile. Târgul a avut zeci de vânzători de haine second-hand, dar şi de ceaune sau alviţă, de exemplu. „În zona asta se vând bine ceaunele pentru că e o zonă cu mulţi ciobani. Noi venim de la Târgovişte de 40 de ani şi să ştiţi că lumea vrea ceaune în fiecare an. Sunt mult mai bune decât cele de inox pentru că o mămăliguţă sau un tocan făcute în ele au un gust mult mai bun”, a spus unul dintre vânzătorii de ceaune. Nedeia care este cel mai mare târg din Oltenia organizat de Sfântul Ilie s-a încheiat azi noapte târziu, după ce tarabele şi-au încheia socotelile cu clienţii şi cu eventualii sărbătoriţi care or fi apărut între timp pentru a le face cinste prietenilor.

About autor