Motrean mort în condiţii dubioase! Familia cere anchetă!

Rudele unui bărbat de 29 de ani din Motru, mort la începutul acestui an, solicită o anchetă din partea Poliţiei, anchetă care bate pasul pe loc de atâtea luni, în cazul în care a fost deschis un dosar penal. Mihai Cintianu şi-a pierdut viaţa în a doua zi a acestui an, după ce, cu o jumătate de oră înainte de a trece în 2016, s-a despărţit de cei dragi pentru a merge până acasă. Toată lumea petrecea de Revelion, mai puţin acesta, soţia fiind prima care l-a găsit într-o stare de nerecunoscut atunci când l-a căutat acasă, după circa o oră de la despărţire. Ea şi-a anunţat rudele că starea acestuia nu e bună, cei din familie care l-au văzut şi ei apoi pe Mihai considerând că, fiind o noapte mai specială, să îl lase pe acesta să se odihnească. După vreo încă o oră bărbatul a fost găsit căzut pe jos prin bucătărie, fără să aibă urme de violenţă pe el. Oamenii au chemat o salvare, care a venit tocmai de la Târgu Jiu, adică după încă o oră, pacientul fiind dus mai întâi la spitalul din Motru şi mai apoi la Craiova. Aici a fost operat a doua zi, după care a murit la scurt timp, deşi medicii spuseseră că a fost o operaţie reuşită.

„La Craiova ne-au spus că are un cheag de sânge pe creier şi că să stăm liniştiţi că nu vor fi probleme. După operaţie ne-au zis ceva despre nişte sânge uscat găsit în locul cheagului şi apoi el a murit. Doctorul a zis că l-a operat, dar toată operaţia a durat 45 de minute! Mi se pare cam puţin pentru o intervenţie pe creier! Eu cred că a fost altceva!”, spune Ramona Cintianu, sora decedatului. Cauza morţii în actele pe care familia le are e reprezentată de un traumatism cranio cerebral cu fractură la bolta craniană. Un astfel de diagnostic se pune de regulă în cazul unor lovituri puternice pe care o persoană le are în zona capului. Cei care l-au văzut pe Mihai în viaţă în ultimele sale ore spun că acesta nu avea nici un fel de urmă vizibilă de lovitură, ceea ce îi intrigă şi mai mult. Rudele au cerut o anchetă, dar nici un poliţist nu a venit să le ia vreo declaraţie sau să se intereseze de împrejurările în care s-a produs decesul. A trecut o jumătate de an fără ca familia să afle ceva care să îi aducă liniştea sufletească atât de necesară în aceste momente.

„Mulţi oameni din oraş veneau şi îmi spuneau despre un scandal în care ar fi fost implicat băiatul meu în acea noapte, dar nimeni nu spunea locul în care s-ar fi întâmplat. După ce a murit el nimeni nu a mai vrut să vorbească despre asta. Toţi spuneau că nu îşi mai aduc aminte. El nu avea însă pe corp lovituri sau umflături, ca să nu zic de vreo vânătaie care să atragă atenţia. Ciudat este că am fost la Poliţia Locală să cerem imagini de pe camerele de supraveghere şi au zis că tocmai camera care ne interesa pe noi nu funcţiona. Apoi au zis să revenim altă dată, iar atunci ne-au comunicat că nu păstrează imaginile decât 30 de zile. Am fost la Poliţie ca să cerem o anchetă şi ne-au spus că dacă am şti noi câte cazuri au dumnealor de cercetat…Nici măcar nu au venit să îi verifice telefonul ca să vedem dacă o fi avut vreo discuţie, ceva acolo care să fie un indiciu. Nu s-a făcut nimic. Ne-au spus doar că aşteaptă ceva de la Medicina Legală, dar au trecut şase luni de atunci”, spune Lenuţa Cintianu, mama lui Mihai. IPJ Gorj nu a comentat cazul, informând doar că face cercetări în speţa respectivă.

About autor