Gorjenii pasionaţi de munte au la dispoziţie la sfârşitul acestei sãptãmâni douã competiţii montane care mai de care mai atractive la care sunt aşteptaţi cu drag de cãtre organizatori.
Rânca va gãzdui pentru prima datã o competiţie de schi şi snowboard, în zona Telescaun, organizatorii apelând la sponsori pentru a face rost de fondul de premiere a câştigãtorilor. Participanţii pot fi copii de cel puţin trei ani, limita maximã nefiind condiţionatã decât de starea de sãnãtate.
Ca dovadã cã se poate da cu schiurile orice persoanã pasionatã de acest sport, la Straja sunt aşteptaţi sâmbãtã cei mai în vârstã concurenţi din toatã ţara, câştigãtorul ediţiilor anterioare fiind un bucureştean de peste 90 de ani, care promite sã plece şi anul acesta acasã cu o cupã.
Drumul de la Târgu Jiu spre Straja este însã presãrat de gropile tot mai multe şi mai dese, apãrute inclusiv pe Defileul Jiului, în zona administrativã a judeţului Hunedoara. Ca urmare, gorjenii ar trebui sã se gândeascã de douã ori dacã fac drumul în judeţul vecin şi îşi stricã maşina sau se decis sã participe la o competiţie organizatã la Rânca pentru prima datã şi care are şansa, în timp, sã devinã şi ea una de tradiţie.



