Candidatul Cosmin Morega, în discuţii avansate cu doi investitori pentru Motru

Realizarea unei fabrici de cablaje auto, soră cu cea funcţională din Mehedinţi, pe spaţiile fostei IRTA Motru, şi cea a unei staţii de betoane şi sortare, lângă moara municipiului, sunt două dintre subiectele puse pe tapet, în week-end, de către candidatul la funcţia de primar, Cosmin Morega, în discuţiile avute cu investitorii. De altfel, cei în cauză s-au arătat mai mult decât interesaţi de realizarea celor două obiective, proiectul legată de fabrica de cablaje fiind deja mult mai avansat. Atât fabrica cât şi staţia de sortare, care ar putea fi realizată de o firmă din Gorj, ar crea însă locurile de muncă cerute de către motreni, crede Morega, convins fiind că ambele proiecte se pot realiza în municipiu, existând deschiderea totală a autorităţilor, facilităţi pentru investitori dar şi forţa de muncă necesară.

,,Am avut discuţii, la finalul săptămânii trecute, cu mediul de afaceri şi investitorii interesaţi să creeze noi locuri de muncă la Motru, iar cele trasate cu doi dintre aceştia au fost pozitive. Motru poate avea o fabrică ca cea de la Severin, cei din judeţul vecin fiind interesaţi de o extindere, mai ales că spaţiul de pe platforma fostei IRTA este pretabil acestei activităţi. O staţie de betoane şi de sortare, mai bine zis o balastieră, poate fi realizată, de asemenea, pe spaţiul fostei staţii de asfalt, lângă moara Motru”, a declarat Cosmin Morega, împărtăşind veştile bune şi localnicilor din Ploştina, unde, duminică, echipa candidatului şi-a continuat activitatea electorală.

Însoţit de un staff compus din aproape o sută de persoane, candidatul la Primăria Motru, Cosmin Morega, şi-a prezentat, şi acestor cetăţeni, oferta sa electorală care cuprinde şi pentru ei, asfaltarea şi întreţinerea drumurilor şi a uliţelor, realizarea de rigole, iluminat stradal, acordarea de europubele şi lucrări de ecologizare pentru terenurile afectate de minerit.

Oamenii au răspuns cu bucurie veştilor bune anunţate de către candidatul PSD, mai ales că acesta le-a specificat că luni, în şedinţa de Consiliu Local Motru, reţeaua de apă a localităţii va fi cedată operatorului Aparegio, astfel ei putând să fie branşaţi, la cerere, la aceasta. De altfel, reţeaua de apă a fost recepţionată chiar la finalul săptămânii trecute.

ECHIPA DE CAMPANIE

About autor