Astăzi, La Târgu Jiu, nicio instituţie şi nicio autoritate publică nu şi-a amintit de Coloana Infinită. Ignorarea acestui simbol naţional, chiar de Ziua Naţională, este cu atât mai greu de înţeles cu cât GOOGLE, una dintre cele mai mari companii de la nivel mondial, celebrează ziua de 1 Decembrie printr-un logo special, în care apare Coloana Infinită, cea mai reuşită sinteză a spiritualităţii româneşti şi principalul pilon al identităţii culturale naţionale.
De aceea, alături de câţiva tineri din Mişcarea Populară Târgu Jiu, am arborat astăzi drapelul naţional în parcul Coloanei Infinite, şi am făcut posibilă întâlnirea fericită a celor mai importante simboluri ale naţiunii noastre.
În al doilea rând, am ales să venim aici în această zi pentru a atrage atenţia asupra modului batjocoritor in care autorităţile se îngrijesc de operele lui Brâncuşi de la Târgu Jiu.
Coloana Infinită, de pildă, este plină de pete de rugină.
Fostul premier Victor Ponta minte de câţiva ani că va aloca fondurile necesare pentru restaurare.
Peste numai câteva săptămâni, pe 19 februarie, toată România va sărbători Ziua Brâncuşi. A mai rămas, aşadar, foarte puţin timp până când toată România va fi cu ochii pe Târgu Jiu şi pe Gorj. Din păcate, chiar nu avem cu ce ne lăuda. Cu ce? Cu cele câteva bârne putrezite care au mai rămas din adevărata casă a lui Brâncuşi, de la Peştişani?
Pe această cale, facem un apel ca măcar instituţiile de cultură din Gorj să încerce, pe viitor, să – şi amintească de Coloana Infinită, măcar de Ziua Naţională.
Preşedintele Mişcării Populare Târgu Jiu,
Ion SĂVOIU



