În perioada 12-15 noiembrie 2015, va avea loc ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României (TTR), organizată şi găzduită de Romexpo în parteneriat cu cele mai mari organizaţii din domeniul turismului românesc: AsociaţiaNaţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT ), Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din Romania (OPTBR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi AsociaţiaNaţionalăde Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).
În acest an, Consiliul Judeţean Gorj se află la cea de-a patra participare,prin proiectul„Redescoperă Gorjul”,proiect aflat în perioadă de sustenabilitate şi derulat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul Major de Intervenţie 5.3. „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşteriiatractivităţii României ca destinaţie turistică”, Operaţiunea „Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing specifice”.
Astfel, pe toată perioada de desfăşurare a celui mai mare eveniment de turism organizat în România, la standul Judeţului Gorj se va derula un program complex de promovare a atracţiilor turistice ale judeţului Gorj(turism cultural, turism montan şi de aventură, turism monahal, City break Târgu-Jiu, tradiţii şi patrimoniu cultural) şi vor fi prezentate oportunităţile locale de investiţii în turism.
Alături de Consiliul Judeţean Gorj vor participa instituţiile subordonate: Muzeul Judeţean „AlexanduŞtefulescu”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj precum şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu şi Colegiul Naţional „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu.
Redescoperă Gorjul tradiţional va fi tema de debut a activităţilor, în ziua deschiderii oficiale a ediţiei din acest an fiind organizate momente artistice puse în scenă de un taraf al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu,expoziţii şi demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale (olărit, ţesături şi cioplit în lemn) prin participarea a trei instructori din cadrul aceleiaşi instituţii de cultură subordonate Consiliului Judeţean Gorj şi gastronomie locală prin participarea reprezentanţilor Colegiului Naţional „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu.
În cea de-a doua zi a Târgului de Turism al României, folclorul gorjenesc va fi evidenţiat prin spectacolele ce vor fi susţinute de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” iar pe toată durata manifestării, vizitatorii vor avea posibilitatea să vizioneze filmul de prezentare a Judeţului Gorj „Acasă la Brâncuşi”, considerat unul dintre cele mai bune filme de promovare a unei destinaţii turistice din România. Judeţul Gorj este recunoscut de specialiştii în domeniul turismului, ca destinaţie cultural-turistică unicat, prin distincţia internaţională „Mărul de Aur”, decernată anul trecut.
Primăria Municipiului Târgu-Jiu va reliefa posibilităţile de practicare a turismului cultural sub conceptul turistic City break Târgu-Jiu, având ca logo„Vizitaţi Târgu-Jiu, oraşul lui Brâncuşi”.Elementul central în promovarea Municipiului Târgu-Jiu este prezentareaAnsamblului Monumental „Calea Eroilor” dar şiactivităţile deentertainmentce fac parte din agenda locală culturală.
De asemenea Judeţul Gorj va fi prezent şi la standul Autorităţii Naţionale pentru Turism prin participarea ca membru expozant a localităţii Tismana, premiată în acest an în cadrul concursului internaţional Eden.
Promovarea integrată a Judeţului Gorj la Târgul de Turism al României se încadrează în măsurile de acţiune prevăzute în Strategia de dezvoltare durabilă a Judeţului Gorj pentru perioada 2011-2020, obiectivul principal fiind creşterea vizibilităţii ofertei turistice locale la nivel regional, naţional şi internaţional.
BIROUL DE PRESĂ



