Majoritatea localitãţilor din ţarã şi-au mãrit cu 16% impozitele şi taxele locale pe care le au de achitat contribuabilii, o astfel de hotãrâre fiind adoptatã la începutul acestei sãptãmâni şi de cãtre Consiliul Municipal Târgu Jiu. Consilierii au votat majorarea dupã ce, la sfârşitul lui 2012 votaserã pentru menţinerea taxelor la nivelul ultimilor trei ani. Guvernul a schimbat, între timp, cadrul legal care reglementeazã valoarea acestor impozite şi, pe fondul negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, autoritãţile locale care au datorii sunt obligate sã dea decizii de majorare cu 16%. Cum nu prea existã primãrie fãrã datorii, şi autoritãţile din Târgu Jiu s-au vãzut nevoite sã ia o astfel de hotãrâre.
Consilierii au decis în prima şedinţã din acest an şi sã dea numele lui Sergiu Nicolaescu unei strãzi din municipiu, strada, de circa 180 metri, fiind amplasatã în zona în care a existat casa în care s-a nãscut regretatul artist. Decizia a fost luatã dupã ce, în noiembrie anul trecut, Nicolaescu a fost declarat şi cetãţean de onoare al municipiului, singurul cinema din Târgu Jiu primind atunci numele sãu. Autoritãţile au promis cã, în memoria acestuia, pe Aleea Celebritãţilor din centrul oraşului, va fi amplasatã o stea care sã aminteascã de marele actor şi regizor, venit pe lume la Târgu Jiu în 13 aprilie 1930. Nicolaescu a copilãrit pe malul Jiului doar primii cinci ani din viaţã, ulterior familia sa mutându-se la Timişoara, în toate prezentãrile publice sau de pe internet locul de naştere al marelui artist fiind menţionat la Târgu Jiu.



