Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, din judeţul Gorj, a inaugurat, miercuri, 16 ianuarie 2013, o salinã la care vor avea acces nu doar pacienţii unitãţii sanitare, ci şi pacienţi de la alte spitale din ţarã.
Managerul acestui spital, Tiberiu Tãtaru, a precizat cã investiţia, realizatã pe parcursul câtorva luni, a costat 230.000 de lei, deşi unitatea sanitarã avea alocatã iniţial o sumã mai mare cu 70.000 de lei. Banii respectivi au fost folosiţi ulterior la amenajarea unui cabinet de kinetoterapie, adresat strict pacienţilor spitalului.
„Avem deja solicitãri de la spitale din Baia Mare şi Iaşi care s-au interesat dacã am finalizat investiţia pentru a trimite aici pacienţi, lucru pe care îl vor putea face de acum încolo. Ne adresãm nu doar persoanelor internate într-un spital, ci oricui care vine cu un bilet de trimitere, şedinţele de la salinã fiind gratuite, întrucât sunt decontate prin Casa de Sãnãtate, în baza acelui bilet de trimitere”, afirmã Tãtaru.
Salina a fost amenajatã într-un spaţiu care, dupã 1989, fusese abandonat, anterior aici fiind fosta brutãrie a unitãţii sanitare. Spitalul a fost înfiinţat în vremea premierului Gheorghe Tãtãrãscu, fiind situat în localitatea Dobriţa, într-o zonã montanã izolatã, accesul fãcându-se dupã parcurgerea unui drum plin de serpentine şi cu pante abrupte.
Spitalul a beneficiat în ultimii ani de investiţii pentru modernizare, multe dintre ele fiind alocate de la Consiliul Judeţean Gorj, în subordinea cãruia se aflã, la inaugurarea de ieri fiind prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Cãlinoiu. Acesta a precizat cã, vineri, va solicita sprijin de la Ministerul Sãnãtãţii pentru a fi alocate fonduri cu care sã fie reabilitate interioarele unitãţii sanitare.
Lectorul univ. dr. Tiberiu Tãtaru a dezvãluit cã spitalul pe care îl conduce are un proiect de colaborare cu Facultatea de Medicinã din Craiova, dar şi cu Facultatea de Kinetoterapie Târgu Jiu, care vizeazã practica studenţilor precum şi cercetarea în domeniul pneumoftiziologic.
Cele douã obiective inaugurate vor conduce la diversificarea serviciilor medicale oferite la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”.



