Ponta şi Dian Popescu, în cãutare de investitori la Ziua Austriei!

Candidatul USL la Senat pe Colegiul 1, Dian Popescu, şi cel de pe Colegiul 6 la Deputaţi, Victor Ponta, s-au întâlnit la sfârşitul sãptãmânii trecute şi au discutat minute bune despre problemele Gorjului, întâlnirea având loc într-un cadru cât se poate de oficial, prilejuit de sãrbãtorirea la Bucureşti a Zilei Austriei.

Liderul liberalilor din judeţ participã an de la sãrbãtoarea respectivã, fiind invitat de Ambasada Austriei prin prisma faptului cã firma sa este un important partener al firmelor austriece implicate în exploatarea resurselor de petrol  şi de gaze din România şi, mai ales, din Gorj. Dian Popescu a fost prezent şi în anii trecuţi şi de fiecare datã a avut discuţii cu partenerii sãi austrieci, el spunând cã anul acesta a discutat cu afaceriştii de la Viena despre posibile investiţii în energia regenerabilã. „Sunt foarte interesaţi de zona noastrã pentru cã avem un potenţial fantastic”, spune liderul liberalilor, recent inclusiv CEZ România anunţând cã o treime din investiţiile în energie solarã din ţarã vor fi fãcute în Oltenia.

Popescu spune cã prezenţa premierului la recepţia oferitã de austrieci şi faptul cã este coleg cu prim-ministrul României a înclinat balanţa spre luarea unei eventuale decizii de a investi în Gorj în perioada urmãtoare. „Domnul prim-ministru a venit şi am purtat discuţii minute în şir cu oamenii de afaceri austrieci, cu care eu colaborez de ani de zile. Au fost impresionaţi de faptul cã premierul este din Gorj, locul în care şi firmele lor îşi desfãşoarã activitatea, şi a fost un moment foarte bun pentru a discuta despre viitoare investiţii ce pot fi fãcute în domeniul energetic. Am convingerea cã potenţialul nostru foarte mare de a produce energie nepoluantã va conta la fel de mult în luarea unei decizii de a investi la noi ca şi faptul cã premierul României este din Gorj. Este o garanţie suplimentarã, dacã vreţi, pentru investitori. Aceştia ştiu cã noi avem în judeţ nu doar soare din abundenţã, ci şi reţele de transport a energiei şi cred cã în urmãtorii ani vom vedea o serie de proiecte ce se vor derula în domeniul respectiv”, a menţionat Dian Popescu.

Tags: ,

About autor