
Fostul primar din Motru, Gigel Jianu, e convins că o parte din lucrările executate în oraş pentru amenajarea pistelor de biciclete sunt de proastă calitate, el prezentând pe reţelele de socializare fotografii cu problemele pe care le-a identificat în teren. Fostul edil, în conflict cu actualul primar Cosmin Morega, susţine că actuala administraţie este nevoită pentru a 19-a oară să repare pistele respective în ultimii doi ani, de la darea lor în funcţiune. Proiectul a fost cu finanţare europeană, dar asta nu ar fi asigurat automat şi o calitate mai bună a lucrărilor, dă de înţeles fostul şef al administraţiei locale din Motru. „În data de 25 septembrie 2019, am semnat contractul de finanţare, din fonduri europene: “Mobilitate urbană durabilă în Municipiul Motru”, în valoare totală de aproximativ 5 milioane de euro. Este vorba despre doar unul din cele 16 proiecte pentru care am obţinut finanţare externă. Acest proiect presupunea reabilitarea străzilor Motrului, Glogovenilor şi Ciobăneşti din Ploştina, dar şi construirea a 2,2 km de piste pentru biciclete, construirea unei autobaze noi şi achiziţia a patru autobuze electrice. Să intre şi Motru în rândul oraşelor care se respectă! După parcurgerea procedurilor pentru desemnarea proiectantului lucrării, urma, evident, execuţia acestor lucrări şi achiziţia autobuzelor. Nici nu mai contează cât de mult s-a întârziat cu finalizarea proiectului şi nici cu cât s-a suplimentat de la bugetul local (din banii noştri, ai tuturor), important este că s-au făcut nişte lucrări foarte proastă calitate şi că se remediază tot din banii noştri.
Este pentru a nouăsprezecea oară când pistele pentru biciclete se umflă şi se sparg, în ultimii doi ani.
Motivele invocate de primarul Morega sunt halucinante: când e ger, din cauza gerului, când plouă, din cauza ploilor, când e secetă, din cauza secetei. Invocă orice motiv ca să acopere proasta execuţie a lucrărilor şi slaba calitate a materialelor folosite şi…., poate, … altceva…!!! Crede el că toţi motrenii înghit gulgutele lui, că noi nu observăm faptul că aleile şi trotuarele construite în urmă cu 30-40-50 de ani, în aceeaşi zonă, sunt intacte şi numai astea noi se umflă, crapă, se sparg. Păcat! Puteam avea ceva frumos şi durabil, aşa cum era denumirea proiectului: mobilitate urbană durabilă!”, transmite Gigel Jianu.
Probleme cu pistele de biciclete din Motru
– Posted on 15 August 2026Posted in: Arhiva, august 2026


