Concert „nemţesc” la Coloana fără Sfârşit!


Sute de oameni au participat sâmbătă seara la un concert organizat în parcul Coloanei fără Sfârşit pentru a celebra 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. Artiştii care au urcat pe scenă au fost un american, un neamţ şi un român stabilit de zeci de ani în Germania, căsătorit cu o gorjeancă din Bălăneşti. Cei trei formează Munich Piano Trio, o mică orchestră care a concertat în mari oraşe ale lumii şi care a ajuns acum şi la Târgu Jiu, unde publicul a primit-o cu ropote de aplauze.
Erau aproape 30 de grade la ora la care era programat să înceapă concertul, dar oamenii au înfruntat temperaturile ridicate şi s-au strâns în faţa scenei. Și-au tras scaunele mai înspre umbra copacilor şi i-au urmărit cu atenţie pe artişti. Localnici sau turişti, au venit cu sutele pentru a urmări evoluţia celor trei artişti care le-au promis că îi vor purta printr-un repertoriu de la Viena la Buenos Aires. Și, după cum spun oamenii, aşa a şi fost. „Suntem un grup din Zalău care suntem pentru trei zile în Gorj, dar am descoperit aici că la câte sunt de văzut şi de vizitat nu ne-ar ajunge nici o săptămână. Acum am dat şi peste concertul acesta şi este minunat. Am nimerit bine. O să ne întoarcem la Baia de Fier unde suntem cazaţi şi o să adormim buştean”, a spus unul dintre spectatori. În public au fost turişti din diferite zone ale ţării, aflaţi iniţial în trecere prin parcul Coloanei, dar care au decis să rămână şi la concertul la care accesul a fost liber. „Din Craiova am venit şi am găsit ceva foarte frumos aici. Am văzut şi Brâncuşi, am dat şi o tură prin oraş, un oraş curat, frumos şi liniştit. E multă verdeaţă aici, sunt munţii, e altceva decât Craiova”, a spus o turistă. Ideea concertului de sâmbătă seara a pornit de la o întâmplare de acum un an. Violoncelistul german cu origini române şi căsătorit cu o gorjeancă era în vizită la Bălăneşti când a descoperit Turneul Stradivarius în parcul Coloanei, turneu care va ajunge zilele următoare din nou la Târgu Jiu şi Hobiţa. Armin Zank, fiul artistului, a părut chiar mai emoţionat decât tatăl său, aflat pe scenă. El ne-a mărturisit că pentru toată familia concertul a fost ceva unic. „E un moment emoţionant, după atâţia zeci de ani în care l-am văzut pe tata în toată lumea şi acum să fie chiar aici la Târgu Jiu, de unde e şi bunicul meu şi mama mea, să ajungă cumva să se unească cercul din toată lumea şi să ajungem la punctul de pornire, e ceva foarte emoţionant, aici la Brâncuşi, cu Coloana în spate, şi vremea perfectă. Cred că şi Brâncuşi ar fi fost foarte fericit să vadă cum se celebrează ziua lui”, a mărturisit tânărul. În ceea ce-l priveşte pe Gherhard Zank, acesta s-a declarat extrem de bucuros că a ajuns pe scena din apropierea Coloanei la un an după ce şi-a propus acest lucru. „Este o mare bucurie şi onoare pentru noi să venim aici la 150 de ani de la naşterea lui Brâncuşi, pe care încercăm să-l facem şi în Germania cunoscut, unde nu este aşa de cunoscut ca în Franţa sau România. Am adus aici instrumente fabricate în 1662, e vorba despre o vioară Amati, iar violoncelul Guarneri este din 1740. Eu sunt născut la Sibiu, dar am plecat din 1976 în Germania. Vin foarte des aici pentru că sunt căsătorit cu o gorjeancă din Bălăneşti. Am găsit aici un public foarte atent, foarte interesat şi sperăm că le-a plăcut ceea ce le-am oferit în această seară”, a menţionat artistul german. Colegul său Michael Arlt a mărturisit şi el că e pentru prima dată la Târgu Jiu, recunoscând că nu ştia mai nimic despre Brâncuşi. „Sunt pentru prima dată prezent aici, îmi place foarte mult atmosfera, sunt foarte impresionat de arta de aici, e un privilegiu să cânt aici, este o plăcere. Nu ştiam mai nimic despre Brâncuşi dar acum, când i-am văzut creaţiile de aici ştiu. Este un artist foarte interesant în toată lumea”, a mărturisit acesta, în timp ce pianistul american Donald Sulzen a avut numai cuvinte de laudă despre Târgu Jiu. „Sunt pentru prima dată aici, e foarte frumos, parcul acesta, sunt din America, dar am spus că acest parc este mai frumos decât Central Park din New York. Serios, e drăguţ. Publicul mi s-a părut drăguţ, mi-a plăcut locul în care am concertat, cu oameni care se plimbau prin această camere verde uriaşă, e ceva extrem de interesant. Diferit de o sală de concerte, dar foarte frumos”, a spus artistul american. Pentru viceprimarul Adrian Tudor prezenţa sutelor de spectatori a confirmat că astfel de proiecte culturale pot avea succes la Târgu Jiu. „A fost o întâmplare fericită că am putut organiza acest concert. Anul trecut domnul Gherhard Zank a venit la un eveniment tot aici în parcul Coloanei, am vorbit despre proiectele culturale în care era implicat cu acest deosebit trio şi am lansat invitaţia de a veni în oraşul lui Brâncuşi. Am simţit că erau onoraţi să cânte în acest parc pe care îl consideră a fi un loc deosebit pentru concert, încărcat de o energie fantastică. Și, ca de obicei, la astfel de evenimente, am avut şi public. Am avut aproape 800 de oameni în această seară, vremea a ţinut cu noi, reuşim să facem lucruri de calitate în Anul Brâncuşi”, a menţionat viceprimarul municipiului.

About autor