
Gorjul marchează anul acesta 150 de ani de la naşterea nu doar a lui Constantin Brâncuşi, ci şi a unei alte minţi strălucite, care a dus faima judeţului peste tot în lume. Ion Popescu Voiteşti este savantul care a pus bazele geologiei româneşti, iar joi seara, la casa sa din Bălăneşti au răsunat acorduri de vioară în cadrul unui concert menit să marcheze cei 150 de ani de la naşterea acestuia. Casa marelui savant sa a devenit muzeu şi poate fi vizitată acum de oricine. Aici s-au strâns cei care au vrut să îi cinstească memoria sau să îi descopere locurile în care şi-a dus existenţa. Membrii orchestrei Lyra Gorjului au fost cei care au întreţinut atmosfera cu muzică de calitate. În curtea casei au fost expuse fotografii personale sau realizate de Ion Popescu Voiteşti, cei care le-au văzut fiind bucuroşi să descopere un om cu care Gorjul se poate mândri oricând şi despre care, din păcate, se ştiu totuşi destul de puţine lucruri. „Casa este foarte frumos renovată. Eu am fost surprins când am văzut-o, nu ştiam nimic nici de el, nici de casă. Cea mai mare problemă e faptul că nu sunt bine semnalizate rutier traseele pentru a ajunge aici. Am găsit un singur indicator, din acela maro, dar prea puţin. Nici semnalul la telefon nu e prea bun, dar mă bucur că am ajuns şi că e totul atât de frumos”, a spus unul dintre turiştii ajunşi în curtea casei savantului. Pentru localnici este însă o mândrie că au un astfel de obiectiv turistic în satul lor şi aşteaptă acum ca el să fie descoperit de cât mai mulţi oameni. „Casa e renovată, are colecţiile de pietre, roci, ce a adus Popescu Voiteşti acolo, e foarte frumos de vizitat. Și noi acum am fost în ea că, aşa, din exterior, o ştim, că trecem pe lângă ea în fiecare zi, doar că la interior nu am fost până acum. E super”, a spus o localnică. La concertul organizat în curtea casei marelui savant au fost prezenţi şi urmaşi ai acestuia. Sunt strănepoţi pe care autorităţile nu i-au invitat însă în mod oficial, dar care vor să păstreze legăturile de rudenie dintre ei şi pe cele cu casa strămoşului lor. Unul dintre cei prezenţi chiar nu ştia ce rude mai sunt din partea marelui savant pentru a face cunoştinţă cu ele. Doiniţa Pinoşanu a ajutat deja casa muzeu cu donaţii de obiecte personale, dar o rudă a sa, Stelică Minulescu, a menţionat că de abia aici a putut să o descopere pe strănepoata Doiniţa. „Pe Doiniţa nu o cunoşteam, dar îi ştiam rudele. Îi ştiam părinţii şi bunicii, acum o ştiu şi pe ea. Dacă nu aş fi venit aici nu aş fi întâlnit-o”, a spus acesta. Un alt strănepot a fost Dan Toropu, care a menţionat că numărul urmaşilor marelui savant este mult mai mare, chiar dacă Ion Popescu Voiteşti nu a avut copii. Pe nepoţi şi strănepoţi i-a îndrumat spre şcoală şi acum toţi îi mulţumesc pentru acest sfat. „Noi am fi fost mult mai mulţi, pentru că suntem mulţi şi dorim la un moment dat să păstrăm în continuare amintirea lui Popescu Voiteşti şi s-o facem cunoscută şi copiilor noştri şi nepoţilor noştri. Sigur am fi venit mai mulţi aici dacă am fi fost chemaţi, dar aşa, noi cei care am ajuns am aflat de pe internet, din presă, şi ne-am întâlnit aici întâmplător. Poate facem noi o întâlnire separată cu toţi cei care suntem strănepoţi ai lui Ion Popescu Voiteşti şi aşa vom reuşi să ne cunoaştem cu toţii”, a menţionat acesta. Primarul Ovidiu Pungan a transmis cu această ocazie că speră ca şi numele lui Ion Popescu Voiteşti şi al comunei Bălăneşti să fie mult mai cunoscute de către turiştii care ajung în Gorj, mai ales că activitatea marelui savant este marcată în mari capitale europene, dar mai puţin pe la noi prin ţară. „Îmi doresc ca şi Ion Popescu Voiteşti să fie cunoscut la nivel naţional. Pentru judeţul Gorj văd un lucru extraordinar de frumos şi plăcut când vorbeşti de asemenea doi oameni, Ion Popescu Voiteşti şi Constantin Brâncuşi”, a menţionat edilul.
Concert la 150 de ani de la naşterea lui Ion Popescu Voiteşti
– Posted on 9 July 2026Posted in: iulie 2026


