ROMÂNIA, MAI SUS DECÂT ITALIA, GERMANIA ŞI ANGLIA!

Avem şi noi eroii noştri! Românii care joacã minifotbal, un sport asemãnator fotbalului, dar care se disputã pe terenuri cu gazon artificial de mai mici dimensiuni şi cu reguli specifice, se pot lãuda cu al treilea titlu continental, câştigat de data aceasta într-o atmosferã electrizantã care dovedeşte cã acest sport a adunat, deja, foarte mulţi admiratori. Naţionala României de minifotbal a terminat învingãtoare în Campionatul European de Minifotbal – miniEURO Moldova 2012, disputat anul acesta la Chişinãu, la capãtul unei competiţii care s-a disputat chiar în centrul oraşului, pe un teren special amenajat chiar în Piaţa Operei Naţionale.

“Echipa României a fãcut istorie aici, în Republica Moldova, pentru cã am devenit pentru a treia oarã consecutiv campioni europeni, o performanţã care cred cã va fi imposibil de egalat vreodatã”, a spus Rãzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Europene de Minifotbal, dar şi al Federaţiei de Minifotbal din România.

Turneul a reunit cele mai bune 16 echipe de minifotbal din Europa, printre care Anglia, Germania, Turcia, Italia, Kazahstan, Cehia, Muntenegru şi multe altele. România a avut un parcurs dificil, dar a crescut de la meci la meci şi a reuşit o finalã de vis, în care a câştigat absolut meritat meciul cu Muntenegru. “Cea mai grea partidã a fost cea cu Moldova, din sferturile de finalã, când ştiind cã trebuie sã câştigãm ca sã mergem mai departe, ne pãrea rãu cã trebuie sã învingem echipa Moldovei”, a declarat Tiberiu Lajos, fostul arbitru internaţional care are acum trei trofee împreunã cu echipa României de minifotbal, în calitate de antrenor. Meciul cu gazdele a fost un adevãrat spectacol din toate punctele de vedere, mii de basarabeni susţinând deopotrivã echipa Moldovei, dar şi pe cea a României.

Un alt succes formidabil al nostru este câştigarea de cãtre braşoveanul Adrian Cãlugãreanu al titlului de cel mai bun jucãtor al campionatului european. Braşoveanul în vârstã de 24 de ani s-a remarcat în mod deosebit dintre sutele de sportivi veniţi la Chişinãu, fiind un real semn de întrebare de ce acest mare talent nu a fost bãgat în seamã niciodatã în fotbalul profesionist.

Minifotbalul este o disciplinã dedicatã exclusiv amatorilor, în campionatele locale din România activând peste 35.000 de jucãtori legitimaţi, tineri şi mai puţin tineri, printre care şi mulţi foşti divizionari A, ca şi membri ai echipei naţionale de fotbal a României.

Pe plan continental, minifotbalul este practicat de peste 600.000 de jucãtori, iar faptul cã ţara unde acest sport este cel mai dezvoltat – Anglia – nu a reuşit nici mãcar sã iasã din grupe la acest campionat european, face ca victoria României sã fie cu atât mai valoroasã. “Suntem extrem de mândri de noi, de România, de spectatorii din Chişinãu care ne-au purtat pe aripile victoriei meci de meci”, a spus şi Cristian Popa, cãpitanul formaţiei noastre, un tânãr care în viaţa de zi cu zi este avocat la Timişoara, iar în timpul liber iatã cã reuşeşte, alãturi de alţi bãieţi minunaţi ca şi el, sã aducã glorie României.

 

Pentru mai multe informaţii vã rugãm sã contactaţi:

E-mail: office@campionateminifotbal.ro, tel.: 0723.16.50.32 sau 0741.799.932

Rãzvan Burleanu,

Preşedinte – Federaţia de Minifotbal din România

Tags:

About autor