Copii din Motru îi pot scrie lui Moş Crăciun! Angajaţii primăriei devin „spiriduşi”!

O cutie poştală special decorată a fost amplasată la Motru chiar în faţa primăriei pentru ca toţi copii din oraş care vor să îi scrie lui Moş Crăciun să îi trimită iarna aceasta o scrisorică. Chiar dacă este în vigoare ordonanţa austerităţii, care le permite edililor să ofere daruri doar din sponsorizări, Cosmin Morega spune că va găsi soluţii pentru ca nicio scrisorică să nu rămână fără un răspuns. El le-a cerut celor mici să îşi treacă adresa şi un număr de telefon pentru contact, fiind convins că numărul scrisorilor va fi mare. Ordonanţa austerităţii a fost la un pas să lase oraşul fără brad, primarul spunând că în ciuda piedicilor birocratice va împodobi trei brazi, nu unul. „Vom face tot posibilul să avem trei brazi, nu unul, în trei zone ale municipiului. Vom găsi şi o soluţie pentru a oferi cadouri copiilor care vor veni în colindat. Copii vin organizat în fiecare an, cu coordonatorii lor, iar noi le-am oferit de fiecare dată câte o plăsuţă, un dar simbolic. Unii poate nu au nevoie, dar toţi se bucură că primesc cadouri. Și vom avea şi căsuţa lui Moş Crăciun. Aici vor putea lăsa scrisorica proprie, iar fiecare coleg angajat al Primăriei Municipiului Motru va avea de îndeplinit o astfel de scrisoare. Fiecare îşi va alege scrisorica, în funcţie de preferinţe şi posibilităţi. Dacă un copil vrea un joculeţ şi cine are posibilitatea să ofere un astfel de joc, fie că îl are de la copilul său fie îl cumpără, sau o pereche de ghetuţe, o hăinuţă, va face acest lucru. Chiar am primit o primă scrisorică, din păcate copilul nu şi-a lăsat numărul de telefon sau o adresă, ceva de contact, în care e cerută o pereche de ghete. Deci nu vorbim de nu ştiu ce joc pe calculator sau nu ştiu ce telefon scump, ci de un lucru elementar, o pereche de ghete. Asta înseamnă că sunt şi copii necăjiţi, familii cu probleme, pe care va trebui să le ajutăm. Pe mine m-a mişcat această solicitare a unui copil, Asta ne arată că sunt familii care au nevoie de ajutorul nostru, iar noi nu putem să zdrobim un astfel de vis al unui copil. Nu am făcut risipă cu banii pe diverse aroganţe, am cheltuit banii de la buget pentru asfaltări, modernizări de şcoli şi spital, lucruri utile, iar acel mic rest de bani prevăzuţi la început de an ne dorim să ajungă la copii. Vorbim inclusiv de bătrâni, pentru că şi pentru ei avem planuri să îi ajutăm. Vom avea sprijin inclusiv de la Parohia Motru, care de fiecare dată vine alături de noi cu zeci de pachete care include alimente necesare vârstnicilor şi nu facem lucrurile astea pentru imagine, ci pentru a-I ajuta efectiv pe oameni. Eu acasă, alături de familia mea, oferim câteva pachete cu toate cele necesare împodobirii unui brad pentru a le aduce o alinare celor care poate gustă o dată pe an o portocală, iar alţii fac risipă. Mizez şi de data aceasta pe solidaritatea motrenilor”, a transmis edilul din Motru. „Vecinul” său de la Slivileşti, Sorin Bucurescu, a fost printre primii edili care şi-a exprimat supărarea că nu poate achiziţiona cadourile pentru colindători. Primarul şi-a prevăzut în buget sumele necesare şi acum se uită la bani pentru că nu îi mai poate cheltui din cauza ordonanţei austerităţii. „Ca să primeşti colindători trebuie să le şi oferi ceva. E datina din moşi strămoşi ca la final de an fiecare copil să plece acasă cu o plăsuţă. Mai plină, mai goală, după posibilităţi, dar pe copii îi bucura orice. Se bucurau inclusiv cei care provin din familii mai înstărite şi aveau acasă cam tot ce le era necesar. Acum, din păcate, nimeni nu va mai primi nimic şi eu nu cred că bugetul face mari economii cu sumele de genul acesta”, declară edilul.
Într-o situaţie dificilă este pus şi Marcel Romanescu, care i-a adresat o scrisoare nu lui Moş Crăciun, ci Ministerului Dezvoltării pentru a obţine o derogare în vederea achiziţionării cadourilor pentru colindători. Ministerul spune că doar sponsorizările vor rezolva o astfel de problemă, chiar dacă, la Târgu Jiu, cadourile sunt cărţi, nu dulciuri sau sucuri, eventual cu termen de valabilitate scurt. Supărarea edilului vine şi din faptul că unele primării au putut să organizeze licitaţiile din timp şi au putut face achiziţiile, în timp ce altele nu s-au grăbit cu cheltuirea banilor, iar acum se văd în imposibilitatea de a oferi ceva copiilor. „Nu am venit acum, în 2023, pentru a primi colindători prima dată. O să fim, din păcate, puşi într-o situaţie care nu e tocmai în regulă. Sunt autorităţi care realizat licitaţiile înainte de data de 1 noiembrie şi acolo vor putea oferi cadouri şi vor fi autorităţi care considerau că au timp suficient pentru organizarea licitaţiilor. Până în perioada 15-20 decembrie era suficient timp pentru organizarea licitaţiilor. Nu am considerat că e imperios necesară organizarea procedurilor pentru licitaţie atât de devreme şi, astfel, am intrat sub incidenţa prevederilor ordonanţei respective şi nu vom putea oferi vreun cadou. Noi oricum am oferit cărţi la Târgu Jiu. Au fost cărţi pentru copiii de la grădiniţă până la cele de lectură pentru cei mai mari. Am eliminat plasele cu tot felul de produse care mai erau şi contestate uneori. Cărţile nu au termen de valabilitate şi, de aceea, de trei ani, am oferit doar astfel de cadouri, care să le fie şi utile copiilor în activitatea de la şcoală”, spune Marcel Romanescu.

About autor