O nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor şi pisicilor a început la Motru, campania urmând să cuprindă în perioada următoare şi alte localităţi din judeţ. Spre bucuria celor de la Pro Animals care organizează constant astfel de acţiuni, motrenii nu au stat pe gânduri şi au venit cu animalele proprii pentru a le steriliza. Oamenii s-au înscris pe tabel şi au aşteptat la coadă, aducând cu ei atât câini, cât şi pisici. Primarul Cosmin Morega a menţionat că aceasta este a treia campanie de acest gen derulată la nivelul municipiului doar în cursul acestui an. „Oamenii sunt interesaţi de asemenea acţiuni şi de aceea am şi sprijinit buna desfăşurare a campaniei la nivelul oraşului. Au mai fost alte două campanii până acum şi de fiecare dată oamenii au venit în număr mare. Problema rămâne cu câinii care sunt aduşi din afara oraşului şi abandonaţi la noi în localitate. Sunt oameni rău intenţionaţi care nu se gândesc la problemele pe care le creează, dar, măcar ne bucurăm că cei care vin cu animalele la sterilizare ne ajută ca în viitor să avem cât mai puţine animale abandonate”, a menţionat edilul. Medicul veterinar Patricia Paraschiv a menţionat într-un bilanţ făcut pentru activităţile similare desfăşurate în luna august, de exemplu, că la nivelul judeţului au fost sterilizate atunci 475 de animale. Asta înseamnă cel puţin 14.250 de pui care nu vor mai ajunge pe străzi sau în adăposturi în următorul an. Ieri la prânz la Motru fuseseră sterilizate deja 30 de animale şi alte zeci îşi aşteptau rândul, după cum a precizat iniţiatoarea campaniei. „A treia campanie de sterilizari în MOTRU anul acesta şi până la ora aceasta 30 de animăluţe sunt sterilizate deja, iar câteva zeci aşteaptă la rând! Zilele următoare mergem spre Bâlteni, Ioneşti, Târgu-Cărbuneşti, Bălăneşti, Turceni! Dacă doriţi să vă faceţi programări pentru următoarele campanii acestea se pot face la numărul 0748128129 , trimiteţi mesaj şi revenim noi pentru programare! Nu insistaţi pentru că nu avem timp să răspundem la zecile de telefoane. Încercăm să ajungem – în limita a max 6 campanii pe lună – în zonele în care este nevoie de ajutor! Aceste campanii, organizate cu eforturi, vin în sprijinul dvs., al cetăţenilor care nu-şi permit să achite o astfel de intervenţie la un cabinet veterinar pentru a stopa abandonul puiuţilor nedoriţi şi dacă puteţi susţine programul nostru (cu voluntariat şi/sau donatţi) sunteţi mai mult decţt bineveniţi! Sterilizăm pentru că ne pasă! Sterilizăm pentru că nu ne mai dorim animale fără stăpân”, a transmis medicul veterinar Patricia Paraschiv.
Coadă pentru sterilizarea animalelelor la Motru
– Posted on 16 October 2023Posted in: Arhiva



