Nici nu a revenit bine acasă pentru a se bucura de cei peste 1000 de kilometri pe care i-a înotat vara aceasta pe Rin în campanie pentru integrarea României în Spaţiul Schengen că s-ar putea să îl vedem pe Avram Iancu într-o nouă cursă. Şi mai „nebună” de data aceasta, după ce sportivul din Petroşani, bibliotecar de profesie, a fost provocat la o cursă cu totul neobişnuită. Un alt român vrea să demonstreze că este mai rapid decât Iancu, deşi sportivul din Valea Jiului nu a vorbit niciodată public despre aşa ceva. Paul Georgescu s-a exprimat într-un podcast despre cum poate dovedi că este mai rapid decât Avram Iancu, declarând – „Mă, băiatule, dacă tot vrei să mă spulberi, hai să concurăm. În mare, nu vreau într-un lac mic, la 1 km depărtare de mal, pe o distanţă de 100 km. Arată că eşti cel mai rezistent. De la Gura Portiţei până în Portul Mangalia şi aduc observator din Canalul Mânecii. Să vedem care e cel mai rezistent. Am vrut să îmi iau o noapte cazare până vii tu, dar m-am răzgândit, îmi iau un city break până termini”. Într-o reacţie publică, Avram Iancu a prezentat tot contextul în care s-a ajuns la această provocare, inclusiv despre cum Paul Georgescu i-a cerut ajutorul atunci când s-a decis să încerce şi el traversarea Canalului Mânecii. „Redau citatele originale, cu tot cu greşelile de editare specifice comunicării pe chat: “Salut Vreau sa incerc si eu sa traversez canalul . Imi poti spune care sunt pasii pe care tb sa-i urmez .Mersi”. Răspunsul – “salut in primul rand vreau sa-ti zic ca ma bucur foarte mult ca doresti sa faci asta…ca inca un roman se incumeta s afaca asta. iti stau la dispozitie cu orice informatie…si pot sa-ti impartasesc din experienta mea”. Aşa se întâmplă în viaţă. Unii au nevoi iar alţii sunt gata oricând să vină în ajutorul semenilor. Se mai întâmplă în viaţă ca unii dintre cei care au nevoi să spună mulţumesc, iar alţii, după ce nu mai au nevoie de tine să-ţi dea brânci pe scări. Să rămână doar ei la etaj. Anii au trecut şi atât Paul cât şi Avram au făcut realizări incredibile la înotul în ape deschise, la nivel mondial, unde s-a ajuns în punctul culminant românesc, în anul 2021. Pentru că ADN-ul românesc este puternic! Paul Georgescu = MAN OF THE YEAR (Omul anului la nivel mondial) Avram Iancu = PERFORMANCE OF THE YEAR (performanţa anului la nivel mondial) Cele mai importante titluri, în ordinea descrisă, au fost acordate ROMÂNILOR de către World Open Water Swimming Associaţion, cu sediul în California”, menţionează Iancu. Acesta admite că nu este cel mai rapid înotător din România şi nici nu a revendicat vreodată aşa ceva, iar după ce enumeră lunga listă cu performanţele sale, acceptă şi provocarea rivalului său. „Accept doar provocarea SUPREMĂ a anduranţei. Aşadar, accept să plecăm împreună înot, de pe ţărm, din Mangalia, înspre largul Marii Negre pe direcţia Batumi (Georgia) şi să înotam până la epuizare totală. Pe mine nu mă interesează cât de repede înoţi tu şi nici câte “sute” de km înoţi. Pe mine mă interesează CÂT TIMP REZIŞTI !? După ce vei renunţa, într-adevăr, îţi vei lua un City Break şi ai să admiri şi urmăreşti cât timp rezist eu peste tine (îmi cer scuze faţă de fanii mei şi întreaga opinie publică pentru aceste cuvinte batjocoritoare, este doar un citat din provocarea iniţială a lui Paul). La final măsurăm în linie dreaptă câţi km sunt până la coordonatele unde ai terminat tu, măsurăm câţi km sunt până la coordonatele unde am ieşit eu. Şi vedem atunci câte “sute” de km eşti tu în stare să înoţi. Apoi ne uităm să vedem cât timp ai rezistat tu şi cât timp am rezistat eu. Apoi vedem care este cel mai rezistent. Dacă eu rezist mai mult ca tine cu un singur minut, scoţi din buzunar 10 mii de euro Cash, aşa, pentru deranjul meu şi pentru tupeul tău de a mă provoca. Când eşti gata să mă înfrunţi în felul acesta să mă anunţi să facem programare la Notar pentru contract. Test antidoping obligatoriu!
Spor la antrenament”, menţionează Avram Iancu.
Provocare pentru Avram Iancu!
– Posted on 3 October 2023Posted in: Arhiva



