Veste tristă pentru bibliotecarul din Petroşani plecat de mai bine de o lună să străbată Rinul în campania menită să atragă atenţia asupra necesităţii integrării României în spaţiul Schengen. Avram Iancu s-a trezit ieri dimineaţă fără motorul de la barca menită să îl însoţească obligatoriu pe traseul său. După mai multe întâmplări neplăcute de care a avut parte în această cursă, acum sportivul a fost nevoit să nu mai înoate, deşi mai avea 70 de kilometri şi ieri sau azi ar fi putut încheia campania. „Sunt consternat, am fost prădat! Azi-noapte cineva a furat motorul bărcii din parcarea locului unde am dormit. Sunt amorţit în faţa acestei noi situaţii care este mai mult de cât neplăcută. Dragă Liviu Mihăilescu (proprietar al bărcii şi a motorului) te asigur de faptul că voi cumpăra un motor nou, tot de 5 CP, şi la final voi preda barca completă şi în bună stare. Am sunat la Poliţie care ne-a mulţumit pentru anunţ”, a transmis Avram Iancu. După ce a postat acest anunţ trist pe contul său de Facebook, sportivul a primit încurajări de la sute de români, zeci dintre ei arătându-se dispuşi să facă donaţii pentru cumpărarea unui nou motor şi, astfel, Avram Iancu să îşi poată termina cu brio cursa pe Rin.
Avram Iancu se pregăteşte de finalul aventurii pe Rin!
După necazurile de săptămâna trecută, când hoţii i-au furat motorul bărcii care îl însoţeşte pe Rin, Avram Iancu a reuşit să rezolve această problemă şi să îşi vadă mai departe de aventura sa. Un om de afaceri i-a cumpărat acestuia un motor nou nouţ, de pste 1000 de euro, care să facă posibilă continuarea cursei pe Rin, asta în condiţiile în care alţi zeci de români stabiliţi în Olanda şi Germania s-au oferit să doneze bani pentru achiziţionarea unui motor nou. În cele din urmă, bibliotecarul din Petroşani şi-a reluat cursa, chiar dacă a pierdut destul de mult timp, iar acum îşi continuă înotul în cadrul campaniei dedicate integrării României în Schengen. Iancu a anunţat că în scurt timp va ajunge în Marea Nordului, adică la destinaţie, efortul făcut de el în această vară fiind unul fără precedent, la fel ca şi multe alte curse inedite pe care le-a încheiat cu fruntea sus în ultimii ani. Vremea rea i-a fost piedică, obligându-l să scurteze distanţele pe care le parcurge în apă, dar cursa lui pentru a străbate înot tot Rinul continuă. „A fost o zi care a început stângaci, cu fulgere, tunete, ploaie torenţială şi cu gheaţă. A trebuit să amânăm startul deoarece era imposibilă o lansare la apă în aceste condiţii. Ne-am adăpostit sub o prelată şi am aşteptat să se termine “potopul”. Lupta cu valurile. După furtună era clar că va trebui să duc o astfel de bătălie, cu valuri foarte mari şi neregulate care formau, pe alocuri, o hulă şi de un metru adâncime. Anul naşterii mele. Luptând cu fiecare kilometru am trecut şi pe lângă borna cu numărul 976 -anul naşterii mele. Azi am decis să nu vă arăt poze ci să vedeţi imagini cu ce însemnă să înoţi un fluviu. Şi care sunt condiţiile de înot. La finalul efortului am reuşit să acumulez aproximativ 12 km între bornele 969 şi 981. AMR 48 km. O primă estimare cât de cât mai precisă: Având în vedere că AMR 48 de km, cu 12 km pe zi parcurşi, este foarte probabil ca joi, în a doua parte a zilei să ajung la Marea Nordului.
Dumnezeu să binecuvânteze România”, a transmis sportivul pe reţelele de socializare.