O lunã de zile a durat independenţa preotului Dumitru Turbãceanu, cel care a câştigat alegerile din 10 iunie la Primãria Baia de Fier. Acesta l-a învins atunci, în mod surprinzãtor, pe Constantin Mihuţescu, cel care fusese în fruntea comunei de trei mandate, ca membru al PSD. Acum cei doi sunt colegi de partid, noul primar anunţând cã s-a înscris şi el în Partidul Social-Democrat, asta deşi, pânã în ziua alegerilor cel puţin, Turbãceanu, preot de profesie, se declara independent susţinut de mai multe partide, inclusiv de PDL. De altfel, democrat-liberalii nici nu şi-au pus candidat în comuna în care îşi are domiciliul premierul Victor Ponta, noul edil spunând acum cã nu are nicio obligaţie în faţa democrat-liberalilor. „A fost o dorinţã comunã a mai multora de a-l schimba pe domnul Mihuţescu de la Primãrie, nimic mai mult. Eu am fost cotat persoana cu şansele cele mai mari pentru a realiza acest lucru şi am şi reuşit, dar faţã de dumnealor nu am nicio obligaţie. Nu am avut sprijin financiar de la ei sau altceva de genul acesta şi, atunci, eu pot sã merg la orice partid doresc. Pentru binele comunei şi în interesul localitãţii pe care o voi conduce în urmãtorii patru ani am decis sã devin membru al PSD”, afirmã noul primar.
Declaraţia acestuia nu a fost pe placul lui Gheorghe Mitescu, fruntaşul PDL Gorj fiind cel care a pledat în partid cauza lui Turbãceanu pentru ca filiala sã nu aibã un candidat propriu la Baia de Fier. Ieri acesta încã nu credea cã preotul devenit primar a trecut peste înţelegerile şi discuţiile anterioare şi s-a înscris în partidul aflat acum la putere. „Noi puteam sã ne punem un candidat propriu la Baia de Fier, nu se pune problema cã nu aveam pe cine, dar am recunoscut cã preotul Turbãceanu avea ceva şanse în plus în a-l învinge pe fostul primar Mihuţescu. Am pledat pentru a-l susţine pe Turbãceanu ca independent inclusiv în faţa lui Mihai Stãnişoarã, responsabilul de la nivel central pentru judeţul nostru. Dacã noi intram în cursã şi ne bãgam candidatul nostru nu am dubii cã Mihuţescu nu era primar şi în ziua de azi. Pentru mine Turbãceanu este o mare, mare dezamãgire pentru decizia pe care a luat-o şi tocmai de aceea voi deveni cel mai dur adversar al sãu în acest mandat. Nu se poate sã trecem aşa de uşor peste nişte chestiuni convenite împreunã chiar în sediul nostru, al PDL Gorj. A venit aici şi a discutat cu conducerea organizaţiei şi de aceea mã mir cã aflu de la dumneavoastrã cã s-a înscris în PSD. Oricum, am înţeles cã şi-a schimbat comportamentul de când a fost ales, a devenit o altã persoanã, şi tocmai de aceea spun cã e o mare, mare dezamãgire pentru mine”, menţioneazã Mitescu.
În schimb, primarul afirmã cã va deveni şi lider al filialei locale a Partidului Social Democrat, urmând sã conducã interimar organizaţia pânã la desfãşurarea unor alegeri interne. Filiala este condusã în prezent de fostul primar Constantin Mihuţescu, care a fost în fruntea comunei timp de trei mandate. El a menţionat cã nu a fost informat de nimeni din partid despre faptul cã nu ar mai conduce filiala, Mihuţescu menţionând cã, în zilele urmãtoare, va avea o discuţie şi cu şefii PSD Gorj pentru a lãmuri lucrurile. Mihuţescu a fost însoţit la urne pe 10 iunie de premierul Victor Ponta, care a venit sã voteze în localitatea de domiciliu. Dupã anunţarea rezultatelor fostul primar a fost huiduit de cãtre o parte din localnicii strânşi în centrul comunei Baia de Fier. Acesta a fost votat consilier local şi, iniţial, a dorit sã devinã viceprimar, însã Uniunea Social Liberalã l-a susţinut în aceastã funcţie pe Laurenţiu Vasilache, care a fost viceprimar şi în perioada mandatelor lui Mihuţescu.



