Dispute electorale între fostul şi actualul primar de la Stoina

Încã nu s-a dat startul campaniei electorale în mod oficial, dar fostul primar Constantin Vlãduţu, care aspirã sã revinã în funcţie pe listele Partidului Poporului Dan Diaconescu, în fruntea filialei locale fiind soţia acestuia, se simte „faultat” de cãtre primãriţa Ioana Buşe, care i-a luat locul în urmã cu patru ani. Mirela Vlãduţu, soţia ex-edilului, este nu doar şefa PPDD Stoina, ci şi bibliotecara localitãţii, fiind, evident, în subordinea primãriţei în funcţie. De ieri femeia este în concediu de odihnã, unul pe care spune cã nu l-a cerut şi nici nu-l doreşte. În apãrarea sa sare chiar fostul primar Vlãduţu, care miroase interese electorale la mijloc, acesta fiind convins cã nevasta nu i-a fost pusã pe „liber” chiar din întâmplare, asta deşi biblioteca este acum în renovare, iar bibliotecara nu prea are ce munci pe acolo.

„Soţia mea a refuzat concediul, dar uite cã i-a trimis primãriţa hârtia prin poştã. Soţia mea a refuzat categoric sã intre în concediu pentru cã nu are planificatã treaba asta, nu a întrebat-o nimeni de la Primãrie înainte, i s-a pus decizia pe masã, cum s-ar spune. Cicã i-ar fi spus primãriţa cã îi dã timp ca sã se ocupe mai bine de campania mea electoralã, dar ea nu are treabã cu aşa ceva. Noi avem şi o fatã cu probleme de sãnãtate, de concediul acesta avea nevoie nu acum, ci peste câteva luni, când trebuie sã aibã grijã de ea. Consider cã nu poţi trimite pe cineva în concediu de odihnã aşa pe nepusã masã, trebuie sã mai vrea şi angajatul lucrul acesta. Eu, de altfel, am sesizat şi Prefectura pentru cã sunt convins cã e un abuz la mijloc”, spune fostul edil.

Ioana Buşã (foto) rãmâne uimitã când aude ce spune predecesorul sãu la adresa sa. Primãriţa, care îşi doreşte şi ea un nou mandat, afirmã cã nu s-a gândit nicio clipã la un eventual interes electoral. „Nu e vorba de aşa ceva. Nu ştiu de unde a tras concluzia asta pentru cã nu are legãturã una cu alta. Noi renovãm acum biblioteca, dupã ce am renovat şi cãminul cultural. Nu se poate intra prin clãdirea respectivã. Nici mãcar pe scãri nu e acces pentru cã e un şantier acolo, copii nu-i lãsãm pentru cã e poate fi periculos. În contextul acesta am luat decizia ca atâta timp cât se lucreazã la bibliotecã doamna bibliotecarã sã fie în concediu de odihnã. E drept cã a refuzat orice comunicare pe aceastã temã, dar atâta timp cât i-am trimis decizia prin poştã consider cã s-a respectat cadrul legal şi nu e nicio problemã”, spune primãriţa din Stoina.

Tags:

About autor