Doru Şerban, una dintre cele mai controversate persoane din oraş, mult mai cunoscut ca Habitu, individul care dãdea bani cu camãtã, a ajuns marţi în arestul Poliţiei Gorj. A fost reţinut într-un moment în care pãrea cã se aştepta la un astfel de deznodãmânt, mai ales cã de luni de zile anchetatorii îi tot puneau întrebãri despre sumele mari de bani pe care le vehicula. Legendele ţesute în jurul sãu s-au concretizat acum printr-un autodenunţ, în care un om de afaceri din oraş le-a spus poliţiştilor despre dobânzile mari care i se percepeau. La începutul anului poliţiştii l-au reţinut şi pe Dan Bârcinã, afaceristul rom care a fost lãsat liber dupã 24 de ore petrecute la rãcoare, acesta spunând atunci cã oamenii legii i-au cerut sã vorbeascã despre împrumuturile luate de la Habitu. Acum anchetatorii au considerat cã au suficiente probe sã îl încãtuşeze pe Şerban.
„Pentru a determina pãrţile vãtãmate sã plãteascã sumele de bani şi dobânzile oneroase pretinse, Ş.D.A. este suspectat cã a exercitat acte de violenţã fizicã şi psihicã asupra acestora. Mai mult, pentru a asigura restituirea sumelor de bani date cu camãtã, dar şi pentru a ascunde provenienţa ilicitã a acestor sume provenite din activitatea de cãmãtãrie şi infracţiunile de şantaj şi evaziune fiscalã, suspectul a încercat sã dea o aparenţã de legalitate tranzacţiilor din care erau obţinute, încheind astfel cu pãrţile vãtãmate, contracte de împrumut, de ipotecã, de cesiune, promisiuni bilaterale de vânzare cumpãrare etc., în conţinutul cãrora erau menţionate sumele remise cu titlu de împrumut sau preţuri ale unor active sau imobile, care conţineau pe lângã valoarea împrumutului acordat şi dobânzile oneroase percepute. De asemenea, pânã la acest moment s-a mai constatat cã Ş.D.A., în calitate de administrator al unei societãţi comerciale din Târgu-Jiu, a dispus înregistrarea în evidenţele contabile ale societãţii, a unor facturi care nu aveau la bazã operaţiuni comerciale reale. Prin înregistrarea în contabilitatea firmei a acestor facturi false, Ş.D.A. este suspectat cã s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale faţã de stat cu suma de peste 26.000 de lei, reprezentând TVA, fãrã sã se calculeze şi impozitul pe profit”, se aratã într-un comunicat de presã al IPJ Gorj.
Habitu a fost prezentat ieri unei instanţe de judecatã pentru emiterea unui mandat de arestare preventivã, pânã la închiderea ediţiei nefiind ştiut un verdict.



