Vreo 15 gorjeni au continuat şi în ultimele zile sã protesteze în centrul oraşului împotriva actualei puteri politice, mai ales împotriva lui Traian Bãsescu, cei veniţi în piaţã putând fi consideraţi „nucleul dur” al celor care au ieşit în faţa Prefecturii pânã acum. Constantin Creţan şi Cristinel Tãnasie au început mitingul de luni la ora 16.00, dupã vreun sfert de orã ajungând în mijlocul lor şi nelipsitul Ion Cilicã Diaconu, cel care zilele trecute se poza cu şefii administraţiei locale pentru ca mai ieri sã strige nelipsitul „Liviu, dacã eşti bãrbat, ieşi afarã din palat”, destinatarul strigãturii fiind, evident, prefectul Liviu Andrei. Fiecare dintre cei veniţi în piaţã au comentat cele întâmplate în prima parte a zilei, demisia lui Emil Boc nefiind suficientã pentru ca protestatarii sã renunţe la mitinguri.
„Jos Bãsescu” a fost scandat de mai multe ori. „Noi am strigat încã de la început împotriva lui Bãsescu pentru cã el e capul rãutãţilor. O sã vedeţi vremuri şi mai grele dacã el mai rãmâne la Cotroceni. Oricum, puţini câţi am fost pe aici prin piaţã, avem destul victorii, obţinute alãturi de ceilalţi români din ţarã care au protestat ca şi noi. Protestele din aceastã lunã, fãcute pe gerurile astea, mi-au mâncat doi ani din viaţã, cel puţin, dar o sã vin pânã când n-o sã mai fie nici Bãsescu”, a spus Cristinel Tãnasie.
Acţiunile de protest par sã nu se opreascã nici dupã demisia Guvernului, Constantin Creţan declarându-ne cã organizaţiile sindicale pe care le reprezintã vor milita în continuare nu doar împotriva regimului Bãsescu, ci şi a înfiinţãrii Complexului Energetic Oltenia. „Vom ataca fuziunile pe care ei le vor stabili sãptãmâna aceasta imediat cum vor lua deciziile în adunãrile generale ale acţionarilor”, spune Creţan, sindicatele sale având oricum alte acţiuni depuse la instanţe prin care este contestatã înfiinţarea CEO.
Mitingurile anti-Bãsescu au continuat la Târgu Jiu
Posted in: Arhiva
– Posted on 10 February 2012