Tudor promite drum mai bun între Rovinari şi Lainici

Şeful Administraţiei Drumurilor Naţionale din Gorj, Ion Tudor, anunţã cã, începând de marţi, subordonaţii sãi vor începe sã plombeze gropile care s-au format în special în zona Defileului Jiului, pe drumul naţional 66. Drumarii au lucrat luni între Rovinari şi Târgu Jiu, iar de marţi urmau sã se mute spre Lainici, unde gropile sunt de dimensiuni din ce în ce mai mari şi unde vremea rece nu a permis pânã acum nici mãcar clasicele cârpeli menite sã-i mai calmeze pe şoferii aflaţi în trafic.

„Ne-am fi dorit sã putem interveni pânã acum pentru a înfunda gropile respective, dar temperaturile reduse, mai ales pe Defileul Jiului, ar fi fãcut inutilã orice lucrare a noastrã. Acum, dupã cum vedem cu toţii, s-a mai încãlzit, chiar şi pe Defileu se apropie la 15 grade şi, în aceste condiţii, credem cã se poate lucra. Ştiu starea carosabilului şi tocmai de aceea, imediat cum am vãzut cã vremea permite astfel de intervenţii am dispus sã se treacã la treabã pentru cã nici noi nu ne dorim drumuri proaste”, a declarat Tudor.

 

Avizele pentru agabaritice se obţin la Târgu Jiu

 

Firmele din judeţ care au transporturi agabaritice pe drumurile naţionale din Gorj nu vor mai trebui sã obţinã de acum încolo avizele necesare de la Regionala Drumurilor Naţionale Craiova. Şeful de la Gorj al Drumurilor Naţionale, Ion Tudor, a participat la Craiova la o şedinţã pe tema respectivã şi afirmã cã, în cele din urmã, şefii sãi au fost de acord cu propunerea ca astfel de avize sã fie emise în plan local, nu regional. Ca urmare, firmele nu-şi vor mai trimite repre-zentanţii proprii la Craiova pentru a lua aprobãrile necesare.

„Noi avem autoritatea de acum încolo de a emite aceste avize fãrã de care nici un transport agabaritic aflat în trafic nu poate circula în mod legal. Autorizaţiile speciale se emit de cãtre noi, de la Târgu Jiu şi de aceea le recomand celor care au nevoie de aceste documente sã vinã la noi. Nici nu vreau sã vã spun cât de mari sunt amenzile pentru cei pe care îi prindem cu transporturi agabaritice neautorizate şi cred cã nici ei nu-şi doresc sã primeascã o astfel de amendã. Noi avem o bazã de date cu firmele care pot organiza astfel de transporturi şi putem emite foarte repede avizele necesare, dacã ne sunt solicitate”, menţioneazã Ion Tudor.

Tags:

About autor