Luni, Comitetul Executiv al Federaţiei de Minifotbal din România a decis oraşele care vor gãzdui anul acesta turneele finale pentru Cupa României şi respectiv Campionatul Naţional. Ca urmare a creşterii numãrului de jucãtori de minifotbal la nivel naţional, peste 30.000 de practicanţi, dar şi al succesului echipei naţionale pe plan european, anul acesta cinci oraşe şi-au depus ofertele de gãzduire a celor mai importante evenimente minifotbalistice din ţara noastrã.
Astfel, Cupa României la Minifotbal, ediţia a IV-a, va fi organizatã la Piatra Neamţ în perioada 27-30 iunie, în timp ce Campionatul Naţional de Minifotbal, ediţia a VII-a, va fi gãzduit, la Hunedoara în perioada 4-7 iulie. Cele douã evenimente au o maximã importanţã ţinând cont cã în urma acestor meciuri se vor selecta în mare parte şi cei mai buni jucãtori ai naţionalei noastre care vor participa anul acesta, din postura de campioni en-titre, la Campionatul European din toamnã. Menţionãm cã echipa naţionalã de minifotbal a României este triplã campioanã europeanã, dupã succesele obţinute la Bratislava, Tulcea şi Chişinãu.
Dacã anul trecut la Cupa României au participat 36 de echipe din întreaga ţarã, anul acesta ca urmare a creşterii numãrului de campionate afiliate la nivel naţional, se aşteaptã ca acest record de participare sã fie depãşit. În ceea ce priveşte Campionatul Naţional acesta va aduce la start cele mai bune 20 de echipe din ţarã, 7 dintre ele calificate direct conform palmaresului, printre care şi echipa gazdã, restul urmând sã fie decise dupã fazele regionale de precalificare care vor fi organizate în luna iunie la Iaşi, Buzãu, Zalãu şi Hunedoara.
“Minifotbalul în România, la fel cum se întâmplã şi în Europa, are aceastã capacitate enormã de a readuce în prim plan elemente importante care compun identitãţile locale. În plus, minifotbalul prin valenţele sale educaţionale, sociale, de întreţinere a sãnãtãţii şi recreaţionale, poate contribui, în bunã mãsurã, la succesul oricãrei strategii de dezvoltare localã. Din acest motiv, mã bucurã foarte mult faptul cã autoritãţile locale din Piatra Neamţ şi Hunedoara sprijinã dezvoltarea minifotbalului prin susţinerea organizãrii acestor turnee finale în cele douã oraşe cu tradiţie în fotbalul românesc şi totodatã, modele de administraţie publicã performantã. Autoritãţile locale din România au aceastã oportunitate de a contribui la dezvoltarea sportului de masã, a minifotbalului, ca real fenomen social”, ne-a declarat Rãzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, dar şi al European Minifootball Federation, forul continental care reprezintã nu mai puţin de 24 de ţãri europene şi un numãr de aproape un milion de practicanţi de minifotbal.
Pentru mai multe informaţii vã rugãm sã contactaţi:
E-mail: razvan.burleanu@eurominifootball.com
Tel.: 0723.16.50.32
Rãzvan Burleanu, Preşedinte – Federaţia de Minifotbal din România



