Condamnaţi pentru cã au piratat muzicã!

Mai greu de crezut, dar un bãrbat a fost condamnat acum la închisoare, cu suspendare, e drept, dupã ce a fost prins cã a piratat muzicã. Piesele au fost imprimate pe CD-uri ce urmau sã fie scoase la vânzare şi care, al finalul procesului aflat pe rol vor fi distruse. Alecu Sorin Cojocaru şi-a recunoscut faptele de care era acuzat şi, ca urmare, a beneficiat de clemenţa magistraţilor, el având însã de plãtit bani buni pentru muzica pe care o comercializa fãrã drepturi de autor.

„Dispune scoaterea din circuitul comercial prin confiscare şi distrugere a copiilor efectuate ilegal, respectiv 127 CD-uri şi DVD (pirat). În baza art. 118 lit. b C.pen. dispune confiscarea de la inculpat a urmãtoarelor bunuri: – o unitate centralã de culoare neagrã, având aplicatã pe carcasa din spate seria 20080800061, care conţine un hard-disck marca Seagate, model Barracuda, capacitate 250 GB, seria 9QE55H02 ; ridicate de organele de poliţie conform procesului verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare la data de 08.04.2011. Obligã inculpatul la plata sumei de 66.876 lei despãgubiri civile cu dobânzile legale aferente cãtre partea civilã Asociaţia Industriei Muzicale din România pânã la achitarea integralã a debitului”, au decis magistraţii gorjeni.

Judecãtorii l-au mai obligat pe Cojocaru sã suporte şi 2000 de lei cheltuieli judiciare, el nefiind singurul gorjean care are parte de o astfel de sentinţã. La sfârşitul lunii februarie şi Ion Bratu a primit 8 luni de închisoare, cu suspendare, tot pentru încãlcarea legii drepturilor de autor. „Dispune scoaterea din circuitul comercial prin confiscare şi distrugere a copiilor efectuate ilegal, respectiv 388 CD-uri şi 371 DVD( pirat). În baza art. 118 lit. b C.pen. dispune confiscarea de la inculpat a urmãtoarelor bunuri: – Memory stik marca RALLY 2OCZ TEHNOLOGY, capacitate 8 GB de culoare neagrã; – Hard-disk marca Fujitsu Siemens, capacitate 1500 GB, seria YSXM 022402; – Hard-disk marca Fujitsu Siemens, capacitate 1 TB, seria YSUQ 173887; – Hard-disk marca Fujitsu Siemens, capacitate 1500 GB, seria YSXM 022482; – Hard-disk marca Fujitsu Siemens, capacitate 1500 GB, seria YSXM 022400; – Hard-disk marca Fujitsu Siemens, capacitate 500 GB, seria YSTS 088597; ridicate de organele de poliţie conform procesului verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare la data de 08.04.2011. Obligã inculpatul la plata sumei de 94.924 lei despãgubiri civile cu dobânzile legale aferente cãtre partea civilã Asociaţia Industriei Muzicale din România pânã la achitarea integralã a debitului”, au decis magistraţii. Bratu are de achitat însã 7000 de lei cheltuieli judiciare.

About autor