Alunecãri de teren dupã ploile din ultimele zile

Mai multe zone din judeţ au fost afectate în aceastã sãptãmânã de precipitaţiile abundente, ploile puternice generând şi douã alunecãri de teren care au dus la oprirea circulaţiei pentru localnici. La Turcineşti şi la Tismana, spre satul Sohodol, porţiuni din drumurile comunale s-au surpat, oamenii fiind nevoiţi sã meargã pe variante ocolitoare. Prefectul Claudiu Teodorescu s-a deplasat în teren dupã ce a fost anunţat oficial de producerea acestor alunecãri de teren, el fiind însoţit de reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţã Gorj. Prefectul a convocat în şedinţe şi comitetele locale pentru situaţii de urgenţã, dar şi reprezentanţi de la alte instituţii deconcentrate, cãrora le-a cerut soluţii pentru ca drumurile sã fie consolidate pe viitor şi, în plus, pânã atunci oamenii sã aibã acces în localitãţile în care se manifestã alunecãrile de teren.

„Nu avem nici persoane şi nici localitãţi izolate şi cred cã acesta este lucrul cel mai important, cel puţin pe moment. La Turcineşti traficul va fi interzis complet, iar oamenii au ca drum de acces o rutã ocolitoare, de 3-4 kilometri, iar la Tismana, la Sohodol, chiar în vecinãtatea drumului afectat existã unul forestier pe care, la nevoie, îl vom amenaja pentru a-l folosi ca drum de acces în sat”, a menţionat prefectul. Teodorescu s-a dus şi la Celei, tot la Tismana, acolo unde pârâul Orlea îşi iese din matcã ori de câte ori plouã mai puternic. Apele au inundat zeci de hectare de terenuri agricole şi de câmpii, dar nu au ajuns la casele sau curţile oamenilor, localnicii fiind obişnuiţi cu „fenomenul” respectiv.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodãrire a Apelor a emis încã de luni o avertizare de cod portocaliu pentru inundaţii pentru râuri aflate la graniţa dintre judeţele Gorj şi Mehedinţi, aici fiind valabil şi un cod galben de ploi abundente. Râul Motru în zona Broşteni, dar şi pârâul Coşuştea, la Celei – Tismana, ar putea sã-şi iasã din matcã din cauza precipitaţiilor ce ar urma sã cadã aici, se arãta în avertizarea specialiştilor, avertizare care, de data aceasta s-a confirmat din plin. Codul portocaliu a fost valabil şi pentru râul Coşuştea din judeţul vecin, avertizarea intrând în vigoare marţi dimineaţã, începând cu ora 6.00. Aceasta a fost valabilã pânã asearã la ora 22.00. Pe celelalte râuri din zonã s-a menţinut codul galben pentru posibile inundaţii, codul fiind valabil inclusiv pe râul Jiu, dupã confluenţa cu Motru.

About autor