Sindicatele din cadrul Complexului Energetic Oltenia au dat, luni, un termen limitã administraţiei pentru a finaliza negocierile la noul Contract Colectiv de Muncã, în caz contrar acestea ameninţând cu „acţiuni legale de luptã sindicalã”. Conform unui comunicat de presã al Federaţiei Naţionale Mine Energie, semnat de preşedintele Marin Condescu, negocierile pe marginea noului CCM ar fi trebuit finalizate pânã pe 16 ianuarie, sindicaliştii solicitând prevederi exprese de aplicare unitarã a drepturilor salariale pentru angajaţii CEO, ieri neîntâmplându-se însã nici ca minerii sã iasã în stradã şi nici ca noul CCM sã fie semnat.
FNME cere cã acordarea veniturilor salariale, în contextul procesului de uniformizare, sã se facã dupã principiul „Nimeni nu pierde, nu toţi câştigã”, câştigurile salariale trebuind sã fie mai mari acolo unde condiţiile de muncã sunt mai grele şi mai periculoase. Sindicatele solicitã, de asemenea, în contextul „refuzului administraţiei de a negocia un nou Contract Colectiv de Muncã”, aplicarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncã de la fostul Complex Energetic Rovinari la toţi salariaţii Complexului Energetic Oltenia, documentul respectiv fiind cel care le-a conferit minerilor şi energeticienilor de la Rovinari cele mai multe drepturi salariale în ultimii ani.
„Dupã data de 16.01.2013, FNME, pentru îndeplinirea revendicãrilor din CEO, trece la acţiuni legale de luptã sindicalã, la care vor participa 21.000 de salariaţi din Oltenia pânã la obţinerea revendicãrilor”, se menţioneazã în comunicatul de presã semnat de preşedintele Marin Condescu.
Conform aceluiaşi document, negocierile la noul CCM au început pe 5 noiembrie 2012, administraţia CEO fiind acuzatã cã pe tot parcursul negocierilor a refuzat sã punã la dispoziţia reprezentanţilor sindicatelor proiectul de buget de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 şi strategia de funcţionare a Complexului Energetic Oltenia.
Negocierile cu administraţia s-au purtat în contextul în care Contractul Colectiv de Muncã valabil pânã la 31 decembrie a încetat la trei dintre entitãţile componente ale CEO, respectiv, fosta Societate Naţionalã a Lignitului Oltenia, precum şi la fostele complexe energetice de la Turceni şi Craiova, singurul CCM valabil în prezent fiind cel de la fostul CE Rovinari. Directorul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel nu s-a speriat de poziţia sindicatelor, precizând cã sindicatele nu au motive sã facã grevã, chiar dacã negocierile pe care le poartã cu administraţia nu se vor încheia pe 16 ianuarie. Acesta afirmã cã noul Contract Colectiv de Muncã din cadrul CEO ar putea fi finalizat, cel mai devreme, pe 22 ianuarie, Ciurel fiind convins cã nu se va ajunge la acţiuni de protest ale sindicatelor.
„Situaţia din energie aratã cã, la ora actualã, România are nevoie doar de 2-3 grupuri energetice la Rovinari. De atât ar fi nevoie, iar dacã va fi vreo grevã locul pe piaţã ni-l vor lua imediat cei cu eolienele, cei care produc pe gaze, se va gãsi cine sã dea curent în locul nostru. Avem şi stocuri de cãrbune aproape de un maxim istoric, aşa cã, dacã cineva se gândeşte sã opreascã lucrul, deşi nu ne dorim, ca firmã am face economii”, declarã Ciurel.



