Trei la zece mii, neamule! Ia, cã-s degeaba! Trei senatori şi doi deputaţi la zece mii; de lei vechi. Adicã cinci la leu, cum ar veni treaba. Dai un ban, dar ştii cã nu face. Cãci pânã la urmã cine ar da un leu pe câţiva inşi care nu prea îi folosesc la nimic şi nici nu poate acel cineva sã îi taie de Crãciun sau sã îi vândã mai departe spre ţeapa altora sau pentru un mic profit? Culmea este cã peturile (animale de companie) numite senatori şi deputaţi nu prea folosesc pe lângã casa omului şi sunt şi foarte greu de întreţinut. Au lefuri consistente, indemnizaţii, diurne, nocturne, prime de deplasare, de nepãsare, spor de somn, o sumã pentru chirie sau cazare, bufet la parlament, prescuri gratis, gagici, laptopuri porno, pensie dupã 65 de ani şi un ştatut de imunitar public în faţa proceselor şi a altor ciume şi holere venite din partea justiţiei.
Cu numai un leu te alegi cu necazul şi nenorocirea pe cap. De ce poţi lua cu un leu o chitã de senatori şi deputaţi? Cam atât costã buletinul de vot pe care îţi poţi pune ştampila şi în care ţi-ai putea bãga şi picioarele, dacã ar avea mãcar un metru pãtrat. Valoarea votului la români este similarã cu valoarea buletinului de vot, adicã echivalentul unui metru liniar de hârtie igienicã. Probabil cã toate buletinele de vot sunt tipãrite pe hârtie reciclatã, poate şi igienicã, în anumite situaţii, când a mai rãmas nefolositã prin budele partidelor politice.
Dai un leu pentru alesul tãu! Ia deputatul, neamule. Ieftin ca braga, înainte de vot, şi scump ca şunca de Praga, dupã vot. Costã, dar mãcar te duci acasã dupã votare, cu mulţumirea cã trãieşti într-o democraţie şi ţi-ai putut exprima opţiunea, oricare ar fi ea. Chiar dacã nu te ajutã la nivelul de trai şi nu te-a ajutat vreodatã senatorul sau deputatul pe care l-ai ales. El a avut tot timpul grijã de gaşca şi de nepoţii sãi. Prin colegiu nu a trecut decât înainte de vot. E bine totuşi cã votul încã mai existã şi le oferã românilor şi celor din fruntea Uniunii Europene senzaţia cã şi în România e democraţie. Adicã se voteazã şi cine numãrã iese la putere. De regulã. De regulã, cine are mai mulţi primari şi a obţinut susţinerea lor în campania electoralã cã îi vor aduce voturi, atunci se poate considera ca şi ales pe liste. Primarul este cel care face şi desface, e cel care scoate lumea la vot şi le mai sugereazã consãtenilor sãi cam cu cine ar trebui sã şi voteze şi pe cine sã punã ştampila. Mai sunt şi blaturile de pe colegii, cu un candidat în pole position şi restul mai de pe urma cãruţii şi iese pânã la urmã cine trebuie.
Ia deputatul, neamule! Te ajutã la toate. E ca vitamina C sau ca aspirina, dar nimeni nu a verificat vreodatã dacã i-au apãrut ceva modificãri chimice şi moleculare dupã ce a absorbit bulinele respective. Aşa şi deputatul, şi senatorul. Teoretic, te pot ajuta, îţi pot face legi de care sã te bucuri şi care sã îţi ridice nivelul de trai şi siguranţa, însã, în realitate, nimeni nu garanteazã cã deputaţii şi senatorii îţi sunt de folos sau legile lor.
Campania electoralã devine din ce în ce mai complicatã, neamule, mai ales dupã ce premierul candidat a anunţat cã nu mai poate da nimeni şpagã bãuturi alcoolice şi nealcoolice, bani, alimente şi alte bunuri: şosete, maşini de spãlat, hote, gãleţi, burlane de casã, tichii de mãrgãritar şi altele. Acum merg doar brichetele, pixurile, pliantele şi şepcile. Toate trebuie sã aibe inscripţia candidatului şi a partidului. Faptul cã Ponta a spus cã nu mai e voie cu beuturã, bani şi halealã a admis cã pânã acum s-a şpãguit din greu cu produsele amintite. Ce legitimitate mai au atunci aleşii? Faptul cã nu va mai fi posibilã, cel puţin teoretic, şpaga în mici şi bere, scade candidaţii în ochii electoratului, care sperã la o lunã de vis, înainte de patru ani de coşmar. Dar speranţa moare mereu ultima. Bine cã de câte ori a murit în România speranţa, deja nu mai sunt crematorii pentru incinerare şi nici locuri de veci în cimitire. Dar speranţa moare ultima, cum spuneam, şi s-or gãsi candidaţi rãbdãtori şi destoinici care sã înfãşoare bancnota de 50 de lei în jurul pastei din pix sau s-o lipeascã în cãptuşeala de la bascã sau sã bage rachiu de prunã în dosul brichetei. Caragiale se rãsuceşte în mormânt, dacã nu e udatã şi campania asta. Hic, eu cu cine votez?!
