Povestea unui antreprenor gorjean din turism – Alex Ducu de la Căsuţa Răsturnată

Prea puţin cunoscut ca persoană, dar ştiut de toată lumea prin reperele turistice realizate pentru cei care ajung pe meleagurile Gorjului, Alex Ducu a povestit pe conturile sale de socializare cum a ajuns să facă în apropiere de Pădurea Colorată un întreg sat de căsuţe răsturnate. Are aici şi Castelul Vrăjitoarelor, dar căsuţele sunt cele care atrag turiştii, mai ales că turiştii vin iniţial să vadă Pădurea Colorată realizată de maestrul Mihai Ţopescu pe marginea drumului naţional ce trece prin zonă. Iar Alex Ducu spune că nu a avut cursuri de antreprenoriat, nu a moştenit averi, ci a muncit de mic şi pas cu pas a învăţat gusturile clienţilor şi s-a adaptat nevoilor acestora. „Am fost crescut cu munca. De foarte mic copil, părinţii mei m-au pus în mijlocul treburilor. Nu ca pedeapsă, ci ca formare. Am învăţat devreme ce înseamnă responsabilitatea, disciplina, efortul, respectul pentru muncă şi pentru oameni. Nu teorie, ci practică zilnic. Munca nu era o opţiune. Era normalitate.
Şi tocmai asta m-a construit. Povestea mea de antreprenor nu a început într-un birou, cu un plan de afaceri bine pus la punct, ci pe marginea drumului, în copilărie. Aveam doar 7 ani când am făcut primele „vânzări” lângă Dumbravă – Pădurea Colorată. Cu mâinile murdare de suc de afine şi cu ochii plini de curaj, vindeam mure, căpşuni,cireşe şi vişine oamenilor care treceau pe acolo. Atunci nu ştiam cuvinte mari precum „antreprenoriat” sau „leadership”. Ştiam doar că îmi place să vorbesc cu oamenii, să le ofer ceva bun şi să simt că munca mea are valoare. Mai târziu, am dus lucrurile un pas mai departe: siropuri şi dulceaţă făcute în casă, cu reţete simple, curate, aşa cum le făceau ai mei. Fiecare borcan era, de fapt, o lecţie despre răbdare, responsabilitate şi respect faţă de client. Nu vindeam doar produse, vindeam o bucăţică din munca şi din povestea familiei mele. Drumul m-a purtat apoi pe Transalpina, la Rânca. Acolo, între munte şi cer, am înţeles ce înseamnă să munceşti cu adevărat pentru visul tău. Frigul, oboseala, zilele lungi – toate m-au învăţat disciplină. Iar părinţii mei au fost mereu acolo: nu doar cu sprijin moral, ci şi fizic, prezenţi ori de câte ori era nevoie. Ei mi-au fost primul „partener de afaceri”, primul exemplu de perseverenţă şi corectitudine. Astăzi, când vorbesc despre leadership şi antreprenoriat, nu o fac din cărţi, ci din experienţă. Am crescut printre oameni, învăţând să le ascult nevoile, să fiu consecvent şi să nu uit de unde am plecat. Cred că un lider adevărat nu se formează peste noapte, ci pas cu pas, din lucruri mici făcute bine, din respect pentru muncă şi din recunoştinţă pentru cei care ţi-au fost alături pe drum. În clasa a XII-a, la liceu, am făcut un pas pe care mulţi nu au curajul să-l facă nici la 30 de ani:am intrat în antreprenoriat.
Nu din dorinţă de bani rapizi. Nu din dorinţă de faimă. Ci dintr-un gând foarte simplu şi foarte clar:
„Nu vreau să fiu angajat toată viaţa. Vreau să-mi construiesc propriul drum.” Aveam 18–19 ani.
Zero experienţă reală în business. Zero siguranţă. Zero plasă de siguranţă. Dar aveam un lucru: determinare”, povesteşte Alex Ducu. El îşi aminteşte şi acum că prima afacere în care a intrat a fost cea cu cozonacul secuiesc (kürtőskalács), pe care a dezvoltat-o pe Transalpina, la Rânca. Nu i-a fost deloc uşor pentru că acest gen de cozonac nu era bine primit în zona Olteniei, el încercând să îşi vânda marfa şi la Peştera Muierilor, dar şi la Băile Herculane. Privind în urmă, tânărul investitor realizează că a format totuşi o mare familie în jurul său, cu care a putut pune la punct proiectul „Căsuţa Răsturnată”, primit şi el cu scepticism la început. „M-a inspirat ideea Castelului de Lut. Dar nu am vrut să copiez nimic. Nu am vrut să reproduc munca altora. Voiam ceva unic. Autentic. Original. Într-o vacanţă în Turcia am văzut o casă răsturnată. Atunci nu i-am dat importanţă. Dar o lună mai târziu, ideea mi-a revenit obsesiv. Am început să caut. Am început să studiez. Am descoperit că în România nu exista acest concept. Şi am spus: „Asta e.” Am schiţat casa pe un caiet de matematică. Am tăiat fierul cu mâinile mele, cu doi prieteni. Am făcut schiţele singur. Am proiectat structura singur. Am găsit un sudor cu peste 30 de ani experienţă. Când i-am spus ce vreau să fac, a început să râdă. Mi-a spus că sunt nebun să investesc bani într-un proiect pe care nu-l pot testa nicăieri. Că nu există studiu de piaţă. Că nu există garanţii. Că nu există siguranţă. Avea dreptate. Dar eu aveam altceva: viziune. Am încetat să mai spun oamenilor ce fac. Pentru că toţi râdeau. Am construit în tăcere. În aproximativ 3 luni, exteriorul era gata. Am deschis porţile. Primele luni au fost un eşec financiar total. În 6–8 luni, încasări de aproximativ 1000€. Cheltuieli zilnice mari. Pierderi constante. Presiune psihică enormă. Dar nu m-am oprit. Am continuat construcţia interiorului. L-am finalizat. Şi atunci a început schimbarea. Oamenii au început să vină. Reacţiile au început să fie pozitive. Impactul a început să se vadă. Scopul meu nu a fost niciodată doar profitul. Scopul meu a fost mai mare: să pun Bumbeşti-Piţic pe hartă, să pun Gorjul pe harta turistică, să pun România pe harta turismului experienţial”, povesteşte patronul de la „Satul Răsturnat”.