Politicienii ar face orice pentru a intra în graţia alegãtorului. Chiar ar putea sã devinã mai umani pentru 30 de zile de campanie electoralã. Cert este cã dupã cum a început campania electoralã, candidaţii, partidele şi politicienii şi-au dat seama cã trebuie sã vinã cu ceva în plus pentru a mai fi crezuţi de cãtre populaţia cu drept de vot. Nu mai merge cu vechiul model: „Eu promit şi voi mã cam credeţi, cã nu aveţi încotro”. Contribuabilii s-au mai prins şi ei în ultimii ani şi vor ceva mai mult de la actorii politici. Nu mai primeşte chiar oricine Oscarul pentru cea mai bunã interpretare pentru cele 30 de zile de filmãri din campania electoralã. Trebuie sã fie totuşi premiat cel mai reuşit film, cu sau fãrã regizor sau actori de soi. Poate cel mai bun film din campania electoralã nu are cei mai buni candidaţi ca valoare individualã, nu are cei mai buni actori principali sau scenarişti sau nu are cel mai bun regizor. Conteazã totuşi cine are cea mai bunã echipã pe ansamblu, chiar dacã mai are şi minusuri la anumite capitole.
În general, valoarea nu primeazã, ci mai mult carisma şi anumite gesturi „cheie” fãcute în campania electoralã. Partidele joacã poate cel mai important rol în aducerea numãrului de voturi necesar. Uneori şi instituţiile statului, alteori şi serviciile secrete.
Uneori şi primarii contribuie la calculul final. Mai ales dacã primesc mai mult sau mai puţin subtil indicaţia: nu conteazã cine voteazã, ci conteazã cine numãrã voturile – fie cã este vorba de voturi din urnã sau voturi din afara urnei. Sau voturi din urmã, cum li se mai spune.
Şi totuşi, dupã 22 de ani de scrutine şi micşunele şi neîmpliniri, s-au prins şi alegãtorii şi politicienii cã nu mai merge cu ulciorul gol de atâtea ori pe la poarta alegãtorului. Problema e cã partidele au realizat cã stau foarte prost la capitolul credibilitate. Nici candidaţii importaţi din afara mediului politic nu o duc mai bine la capitolul imagine, mai ales dacã se asociazã cu forţe politice deloc bine vãzute de cãtre alegãtori.
Noutatea PP DD nu are cum sã facã salturi spectaculoase şi sã cucereascã electoratul cu un anumit tip de educaţie şi cu un interes faţã de valorile democratice reale. Cu toate acestea, românii sunt un popor ludic, cu accese de pesimism feroce. Cam tot timpul a ales rãul cel mai mic şi în lipsa unei alternative reale. Uneori a reales, pentru cã nu a existat alternativa viabilã.
În momentul de faţã existã o crizã acutã de alternative pe scena politicã şi cetãţeanul nu prea mai are din ce sã aleagã. Actorii politici sunt deja cunoscuţi şi foarte cunoscuţi. Partidele nu cultivã în general valorile şi elitele. Iar valorile şi elitele au cam stat departe de viaţa politicã. Poate cã nici vreo elitã sau un pui de elitã nu ar avea lipsa de trac şi miştocãreala necesarã pentru a se pogorî printre alegãtorul de rând. Pulimea, cum ar spune medicul primar apolitic Oprescu, susţinut de social-democraţi. Politicienii, ãia care sunt, trebuie sã aducã plusul care sã îi creascã în ochii alegãtorilor. E clar cã cu ceva din ţarã nu prea au cum sã se prezinte, întrucât contribuabilii s-au cam lãmurit cum stã treaba cu locurile de muncã, nivelul de trai şi kilometrul de autostradã. Politicienii locali trag la Europa. Bãsescu aduce popularii europeni la Capitalã, useliştii vin cu socialiştii europeni şi cu şeful Parlamentului European. O parte a liderilor europeni au început sã aibe afinitãţi faţã de diferiţii actori ai clasei politice româneşti. Mai acum câţiva ani, clasa politicã din România era tratatã „in corpore”, adicã era flituitã încã de la ieşirea din ţarã. Fie politicienii autohtoni au uns ceva mecanisme pe unde trebuie pe la Uniunea Europeanã, fie pãstrãvul românesc e mai bun decât cel de la Bruxelles, fie partidele româneşti şi-au dat seama cã nu pot activa doar în interior şi lupta politicã mai trebuie dusã şi în afara ţãrii, dincolo de instituţiile statale. Uneori, partidele din România, chiar au trecut peste anumite interese de imagine şi de stat ale ţãrii, pentru a-şi atinge scopurile politice interne. Pârâcioşii, cum s-ar spune. Totul pentru victoria în alegeri, de care ori fi ele. Totul pentru Putere.
Dupã ce vor epuiza şi filonul de afinitãţi europene, politicienii români la ce ar mai putea apela pentru a cãpãta o fãrâmã de credibilitate în ochii electoratului? Poate la mama naturã!? Un politician cãlare pe un uragan ar creşte în ochii electoratului.
