Viaţa politicã pare din ce în ce mai tulbure odatã cu apropierea zilei începerii campaniei electorale. Listele sunt ţinute mai mult pe la ciorap, pentru a nu fi fãcute prea devreme publice şi electoratul sã îşi dea seama, cã între puri se aflã destui impuri. Dar şi purii nu prea sunt ei atât de puri, chiar dacã se aflã la prima încercare de a intra în parlament. Puri din acest punct de vedere, cã se aflã la un virtual prim mandat ar putea sã fie, dar e greu de crezut cã în politica de acum mai este loc de domniţe june, rumene în obraji şi care nu şi-au pus deja poalele în cap.
Şi la Putere şi la Opoziţie existã pe liste nume noi, în general nume de oameni cu bani, oameni de afaceri mai mult sau mai puţin dubioşi sau oameni care au o anumitã influenţã la anumite nivele la nivel de judeţe şi care se bucurã de susţinere politicã. Mai sunt şi candidaţii cu mai multe mandate care mai vor încã o datã, semn cã încã nu s-au sãturat de parlament şi nu vor sã le predea ştafeta altor lipitori de afişe. Sau poate cã vremea lipitorilor de afişe a trecut şi rãsplata lor nu va mai veni vreodatã. Acum este vremea celor care sunt dispuşi sã facã mult mai mult pentru partid şi pentru cei care îi susţin pentru o funcţie la parlament sau la o deconcentratã, la ministere sau la vreo agenţie. Adicã orice serviciu se plãteşte, chiar dacã este vorba de un serviciu la stat şi pe banii contribuabililor. Când este însã vorba de banii publici, politicienii nu au însã nicio rãspundere.
Pe liste s-au pripãşit şi reciclaţii. Este valabil şi pentru USL şi pentru PDL. Pe nesimţite, pe listele PDL au reapãrut o Elena Udrea şi alţi grei din PDL care nu au cum sã rãmânã în afara parlamentului, pentru cã ar rãmâne definitiv în afara politicii. Pe nesimţite, la USL pe liste au apãrut un Gigi Becali sau un Mihãilescu. Cine nu este în parlament, nu prea este bãgat în seamã la nivelul politicii, adicã nu are acces la discuţiile greilor, la informaţiile celor care fac jocurile. Un parlamentar are multe uşi deschise şi acces la o sumedenie de informaţii. Munca la parlament este suficient de relaxantã, încât îi conferã parlamentarului o foarte mare libertate de a spune şi de a dispune, de a rezolva în timpul programului şi pe banii statului o mulţime de probleme de partid şi personale. Lupta politicã e grea în afara cercului celor puternici şi cu bani. În fond, parlamentarii şi guvernanţii sunt tot un soi de oameni de afaceri, dar fãrã bani şi care fac afaceri cu banii altora. Cel puţin în România, politicienii ajunşi în funcţii de conducere trateazã bugetul ţãrii ca pe portofelul personal.
Un om simplu nu concepe însã ca un politi-cian care ocu-pã o funcţie publicã sã bage mâna în banii statului şi sã îşi facã şi el partea din suma respectivã. De regulã banii se scot prin licitaţii, câştigate de cine trebuie, iar cine trebuie îi face şi primarului partea. Dacã nu cumva firma care câştigã este chiar a primarului, care o controleazã prin interpuşi. Licitaţiile se mai câştigã şi dupã principiul “Eu câştig la tine, eu câştig la tine” sau “Vei primi o sumã de bani, dar nu este toatã a ta”. Banii contribuabililor se împart dupã bunul plac de nişte politicieni care de multe ori nu sunt atât de pricepuţi oameni de afaceri. Cert este cã majoritatea nu uitã sã încaseze profitul, pe lângã leafa lunarã regulamentarã. Avantajul ca politician care are la dispoziţie banii statului este cã niciodatã nu este tras la rãspundere şi nu iese în pierdere. Rareori s-au vãzut politicieni cu funcţii în administraţia centralã sau localã care sã fie traşi la rãspundere pentru proasta gestiune a fondurilor publice. Ori ca parlamentar sau ca grup de politicieni aflaţi în parlament avantajele sunt multiple şi numeroase. Sã ai la dispoziţie întreg bugetul ţãrii şi sã poţi sã îl feliezi aşa cum doreşti. Nu mai este ca în cazul unui întreprinzãtor privat care dispune de banii sãi personali şi nu are cum sã fie indiferent dacã îi pierde la un moment dat. Politicienii sunt de foarte multe ori doar nişte oameni de afaceri pe banii altora. Politica este atât de profitabilã din acest punct de vedere. Ori politica îi învaţã pe senatori şi pe deputaţi foarte lesne cum sã faci afaceri proaste cu banii altora (contribuabililor) fãrã sã fi tras la rãspundere în caz de eşec. Cu succesurile mai rar, dar la eşecuri România a strãlucit în permanenţã. Trist este cã afacerile se fac la scarã mare, iar eşecurile sunt pe mãsurã.
